Înapoi la știri

Suplimentarea bugetului pentru investigatii oncologice in Bihor

24 Jun 2024
4 minute min
Andrei Miroslavescu

Suplimentarea bugetului pentru investigatii oncologice in Bihor

La fel ca anul trecut, când Casa Națională de Sănătate (CNAS) a suplimentat fondurile pentru anumite investigații oncologice, răspunzând solicitărilor echipei manageriale de la CAS Bihor, și acum forul național a răspuns pozitiv cererilor furnizorilor bihoreni de servicii medicale oncologice. Astfel, au fost alocate circa 3 milioane de lei în plus față de bugetul inițial.

Directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, juristul Dorel Dulău, ne-a furnizat mai multe detalii. "În urma solicitărilor repetate ale furnizorilor de servicii medicale din specialitatea oncologie, mai precis de servicii specifice cost-volum, și prin intermediul doamnei președinte dr. Valeria Herdea, asigurații bihoreni aflați sub tratament oncologic și pacienții din județele limitrofe care se tratează în Bihor, beneficiază din partea CNAS de o suplimentare a bugetului cu peste 3 milioane de lei".

Directorul CAS Bihor a subliniat importanța unei evidențe permanente a necesităților și priorităților din sistemul medical bihorean, în special în domeniul oncologic. "Am instituit practica întâlnirilor online periodice cu furnizorii bihoreni de servicii medicale. În fiecare joi, între CAS Bihor și furnizorii oncologici au loc astfel de întrevederi care facilitează schimbul continuu de informații profesionale cu scopul asigurării medicamentelor necesare tratamentului oncologic în timp util și conform prevederilor legale. Conform procedurii operaționale, am transmis CNAS sesizările venite din partea furnizorilor de servicii oncologice referitoare la necesitatea constituirii unor stocuri-tampon de medicamente, iar răspunsul forului național a fost, după cum spuneam, prompt și binevenit: peste 3 milioane de lei în plus pentru pacienții bihoreni și cei care se tratează în Bihor".

De asemenea, directorul general Dorel Dulău a precizat că banii, veniți pe 20 iunie de la CNAS (3.050.000 lei), au fost repartizați chiar a doua zi celor trei unități sanitare cu paturi care derulează Programul Național de Oncologie. Suma a fost destinată constituirii stocului de urgență pentru medicamentele cost-volum, precum și farmaciilor cu circuit deschis, pentru plata rețetelor oncologice cu același tip de medicamente.

Suplimentarea alocării bugetare pentru domeniul serviciilor oncologice este cu atât mai necesară cu cât, după cum a subliniat și cu alte ocazii șeful CAS Bihor, județul nostru se poziționează pe un nedorit loc fruntaș din cauza numărului mare de bolnavi oncologici. Atenți la evoluțiile din acest domeniu, Dorel Dulău declară: "Noi, ca instituție, trebuie să luăm măsurile necesare și să alocăm bani suficienți acoperirii și decontării serviciilor medicale aferente acestei specialități oarecum aparte, atât din perspectiva numărului mare de pacienți, cât și din cauza gravității bolii".

Alte postari din Sanatate
Sanatate

What to know about hantavirus, the illness linked to a cruise ship outbreak - AP News

A cruise ship with nearly 150 people aboard was waiting for help off the coast of Cape Verde in the Atlantic Ocean on Monday after three passengers died and at least three other people were left seriously ill in a suspected outbreak of the rare hantavirus, according to the World Health Organization and the ship’s operator. Hantaviruses exist throughout the world and are spread mainly by contact with rodents.

Sanatate

Ambulatoriul de pe Strada Republicii se mută la Staționarul II

Ambulatoriul Policlinicii galbene de pe Strada Republicii își reia activitatea la noua adresă din Staționarul II, pe Strada Corneliu Coposu, începând cu 4 mai 2026. Această relocare vine după o perioadă de suspendare temporară, dedicată lucrărilor de reabilitare, informează crisana.ro.

Sanatate

Cardiologia intervențională din Bihor, în prim-plan la congrese europene de prestigiu

Echipa de cardiologie intervențională de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a strălucit pe scena internațională, prezentând cazuri clinice complexe în direct în cadrul congreselor Austrian CHIP & CTO International 2026 și Danube CHIP & CTO International 2026, desfășurate între 23 și 26 aprilie. Specialiști din întreaga lume au avut ocazia să urmărească tehnici de tratament avansate pentru intervenții coronariene.

Sanatate

Gary Brecka, biohacker celebru, își dezvăluie rutina exactă pentru o viață mai lungă

La vârsta de 55 de ani, Gary Brecka se simte mai bine decât în anii '30 și susține că corpul lui confirmă acest lucru. Expert în longevitate, el afirmă că și-a inversat vârsta biologică la 20 de ani, folosind o combinație de obiceiuri simple zilnice și tehnologie de vârf pentru a regândi limitele duratei de viață umane, potrivit nypost.com.

Acasa Recente Radio Județe