Înapoi la știri

Medicina de familie, prioritățile CAS Bihor

06 Jun 2024
3 minute min
Ion Ionescu
"În perioada 8-10 mai, Oradea a găzduit cea de-a doua ediție a Conferinței Județene „Medicina de familie - trecut, prezent și viitor”. La evenimentul organizat de Organizația Patronală a Medicilor de Familie Bihor, au participat reprezentanți ai principalelor instituții bihorene cu responsabilități în domeniul sănătății. Astfel, alături de dr. Ramona German, președinta OPMF Bihor, la festivitatea de deschidere a celei de-a doua Conferințe județene a medicilor de familie din Bihor au luat parte dr. Carmen Pantiș, președinta Colegiului Medicilor Bihor, jr. Dorel Dulău, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, dr. Lucia Daina, directoarea medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor și dr. Daniela Rahotă, directoarea executivă a Direcției de Sănătate Publică Bihor. Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, mai mulți specialiști au avut prezentări pe teme de actualitate din domeniul medical și al serviciilor de sănătate. Printre lucrările care au suscitat un viu interes în rândurile participanților la Conferința județeană a medicilor de familie a fost cea susținută de șeful CAS Bihor, Dorel Dulău. Intitulată „Dezvoltarea serviciilor medicale, pe domenii de asistență medicală, în ultimii trei ani”, prezentarea directorului general Dorel Dulău a cuprins și o analiză comparativă a problematicii menționate, așa cum aceasta a evoluat în timpul ultimului deceniu, la nivelul județului Bihor. Despre importanța temei abordate ne-a vorbit chiar șeful CAS Bihor, juristul Dorel Dulău: „Din punctul de vedere al instituției noastre, dezvoltarea medicinei primare și a îngrijirilor paliative a reprezentat și continuă să fie ceva asumat. În conformitate cu prevederile legale, am susținut dezvoltarea acestor domenii de asistență medicală, deoarece zonele menționate reprezintă punctele de început și de final, atunci când este cazul, în prestarea serviciilor medicale pentru pacienți, în cazul nostru, pentru cei bihoreni. Atunci când, din punct de vedere calitativ și cantitativ, serviciile medicale sunt asigurate atât în domeniul medicinei primare, ca prim filtru obligatoriu în stabilirea unui diagnostic și, eventual, tratame
Alte postari din Sanatate
Sanatate

Cele mai bune băuturi cu electroliți pentru diaree pe fondul creșterii cazurilor de ciclospora

Pe măsură ce cazurile de ciclospora cresc în întreaga SUA, medicii avertizează că unul dintre cele mai mari riscuri nu este doar infecția, ci și deshidratarea severă cauzată de diareea persistentă. “Deshidratarea este cea mai mare preocupare în cazul diareei semnificative, iar înlocuirea fluidelor și electroliților este cel mai important prim pas”, spune Andrea Giamalva, director medical la Experity, potrivit usatoday.com.

Sanatate

Nu doar Depo-Provera - un studiu leagă 5 alte contraceptive de riscul de tumori cerebrale

Femeile care folosesc Depo-Provera se confruntă cu un risc mai mare de dezvoltare a unei tumori cerebrale cu creștere lentă, cunoscută sub numele de meningiom, în timp ce producătorul contraceptivului, Pfizer, se confruntă cu sute de procese legale care susțin că a fost conștient de riscurile potențiale. Aceste informații provin de la nypost.com.

Acasa Recente Radio Județe