Înapoi
O femeie și fiica ei, acuzate de fraudă de peste 160 milioane dolari în Australia
Externe

O femeie și fiica ei, acuzate de fraudă de peste 160 milioane dolari în Australia

Postat 9 ore în urmă

Update 9 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

O femeie și fiica ei, acuzate de fraudă de peste 160 milioane dolari în Australia

O femeie care se prezenta drept ghicitoare și maestră feng shui a fost arestată în Australia după ce a înșelat persoane vulnerabile să facă împrumuturi bancare pe baza prezicerilor sale. Anya Phan și fiica ei de 25 de ani ar fi condus o rețea sofisticată de fraudă financiară.

Din vila de lux unde locuiau în Sydney, cele două femei determinau victimele să obțină credite, păstrând o parte din bani. Detectivul Gordon Arbinja a dezvăluit că Phan a extras cel puțin 150.000 de dolari de la clienți, promițând un viitor măreț, cu o întâlnire iminentă cu un „miliardar”.

Poliția a confiscat bunuri de lux, lingouri de aur și jetoane de cazinou, în timp ce investigația a scos la iveală o rețea extinsă ce includea angajați bancari, avocați și brokeri ipotecari corupți, notează digi24.ro. Aceștia au facilitat obținerea ilegală a peste 164 de milioane de dolari prin împrumuturi frauduloase.

Rețeaua, supranumită „Sindicatul Penthouse”, folosea identități false și cumpăra proprietăți scumpe cu banii obținuți în mod fraudulos. Anya Phan, care a primit pensie de invaliditate timp de peste 20 de ani, a trăit într-o vilă cu chirie lunară de 36.000 de dolari și era clientă VIP a unui cazinou, conform declarațiilor poliției.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe