Înapoi la știri

Etapa Zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă: Pompierii bihoreni, campioni

26 Jul 2024
3 minute min
Cristina Preda
Etapa Zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă: Pompierii bihoreni, campioni
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor (ISU Bihor) au ocupat Locul I, în clasamentul general al Etapei a III-a - zonale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, clasându-se totodată pe primul loc, la fiecare din cele 4 probe pe echipe și obținând alte șapte premii la probele individuale, respectiv la proba duel a competiției. Competiţia, la care au participat cele șapte echipe reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș, a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” și desfășurată în perioada 23-25 iulie a.c., în municipiul Arad. În cadrul concursului, competitorii și-au manifestat îndemânarea și deprinderile specifice, rezistența psihică și spiritul de echipă, pe parcursul celor patru probe specifice: „Ștafeta 4 x 100 metri”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Scara de fereastră” și „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”. Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, formată din plutonier adjutant Oprean Cristian, plutonier adjutant Popa Octavian, plutonier adjutant Pop Szabolcz, plutonier major Mălăieș Adrian, plutonier major Suciu Paul, plutonier Nicoraș Ionuț, plutonier Motoșan Ionuț, soldat Horga Vlad, soldat Dărăban Laviniu și soldat Szigeti Botond, coordonată de căpitan Flore Mihai și antrenată de plutonier adjutant Lazoc Cătălin, a reușit să se claseze pe Locul I în clasamentul final și pe primul loc la fiecare din cele patru probe. În cadrul aceleiași competiții, palmaresul pompierilor militari bihoreni s-a îmbogățit cu încă șapte premii, după cum urmează: Clasament „Scara de fereastră” individual: Locul I - plt. adj. Popa Octavian; Locul II - plt. maj. Suciu Paul. Clasament „Pista cu obstacole” individual: Locul I - soldat Szigeti Botond; Locul III - plt. maj. Suciu Paul. Clasament „Duel” (pistă, scară):
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Biblioteca Națională a Slovaciei găzduiește o conferință internațională dedicată cărților vechi

Între 21 și 23 aprilie, în Martin, Slovacia, s-a desfășurat conferința internațională de istoria cărții și a tiparului, organizată de Biblioteca Națională a Slovaciei. Aflat la a 25-a ediție, acest eveniment a reunit 37 de specialiști din opt țări, inclusiv România, pentru a discuta despre incunabule și alte tipărituri din secolele XV-XVII, conform crisana.ro.

Actualitate

Orădenii trebuie să actualizeze contractele de parcare până pe 10 iunie

Primăria Oradea avertizează cetățenii care dețin un loc de parcare atribuit că trebuie să finalizeze o serie de pași esențiali până la data de 10 iunie 2026, pentru a-și menține dreptul de parcare. Aceste informații au fost furnizate de municipalitate și vizează actualizarea situației contractuale în platforma digitală de parcări.

Actualitate

Robotics Championship 2026 transformă Oradea într-un hub tehnologic global

Pregătirile sunt în plină desfășurare pentru cea de-a XIV-a ediție a Robotics Championship, ce va avea loc între 8 și 9 mai 2026 la Oradea. Evenimentul va aduna sute de pasionați din întreaga lume, promițând un show vizual senzațional, cu premiere naționale și europene.

Acasa Recente Radio Județe