Înapoi la știri

Ioan Filip revine la FC Bihor dupa perioada FC Botosani

27 Jun 2024
5 minute min
Elena Dumitrescu

Ioan Filip revine la FC Bihor dupa perioada FC Botosani

Mijlocașul Ioan Filip, în vârstă de 35 de ani, a ales să se întoarcă la clubul său de origine, FC Bihor, după ce a petrecut iarna trecută la FC Botoșani. Jucătorul bihorean din Cristioru de Jos a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului orădean și s-a prezentat deja la antrenamente de ieri.

Filip și-a încheiat contractul cu FC Botoșani în această vară, unde a jucat în 19 partide. A preferat să revină acasă, deși a mai avut propuneri de transfer de la echipe precum F Hermannstadt și FC Argeș.

Ioan Filip a mai evoluat la FC Bihor și înainte, iar în 2010 a plecat la Oțelul Galați, echipă cu care a câștigat campionatul în sezonul 2010-2011. Performanța a repetat-o și cu Viitorul Constanța în sezonul 2016-2017. De asemenea, Filip a mai jucat la echipe precum Gaz Metan, Petrolul Ploiești, Dinamo, U Cluj și Debrecen VSC, având la activ peste 300 de meciuri la nivelul Ligii 1 din România și Ungaria.

În această vară, Filip devine al treilea jucător bihorean repatriat după Ioan Hora și Ionuț Ban.

👉 Jucători în probe

La echipa orădeană se află în teste câțiva jucători care vin din diverse locuri. Este vorba despre Denis Lungu (21 de ani), care a fost legitimat la UTA Arad și a venit de la formația austriacă Grodig; Valentin Mărgărit (20 de ani), ultimul său club fiind CS Turnari, dar a trecut și pe la Rapid și FC Voluntari; David Stăiculescu (23 de ani), mijlocaș central de la ACSO Filiași; și atacantul Andreas Chirițoiu (20 de ani, 1,88 m), format la FCSB și fost internațional de juniori la reprezentativa U19 a României. Născut la Brașov, Chirițoiu are 63 de meciuri și 12 goluri în Liga a III-a, jucând pentru Progresul Spartac și Unirea Constanța.

Acești jucători aflați în probe vor putea fi urmăriți sâmbătă dimineața, de la ora 10:00, într-un joc-școală programat pe Stadionul Iuliu Bodola.

👉 Programul meciurilor amicale

Primul joc amical este prevăzut în cantonamentul din Ungaria, cu Monostorpályi SE, pe 11 iulie. Totodată, este cert și meciul de la Oradea, din 20 iulie, cu CSC Dumbrăvița, dar și partida cu SCM Zalău din 27 iulie, locația urmând să fie stabilită după aflarea programului competițional. Campionatul Ligii a II-a va începe pe 3 august.

👉 Staff tehnic completat cu italieni

În altă ordine de idei, directorul tehnic argentinian Gustavo Aragolaza și-a completat staff-ul cu preparatorul fizic italian Fabrizio Miele, care a activat în Serie B și Serie C, și cu antrenorul de portari Claudio Bozzini. Acesta din urmă a fost la FC Dinamo (2009/2010, 2012/2013), ASA Târgu Mureș (2016/2017), la lotul național al Italiei de juniori U18 (2022/2023), Trento juniori și ultima dată la Al Okhdood în Arabia Saudită, unde a fost antrenorul lui Florin Tănase (FCSB).

Alte postari din Sport
Sport

Ole Miss’ Pete Golding brings unfiltered candor to SEC media days - CNN

Before each coach takes the stage for his press conference at SEC Football media days, Commissioner Greg Sankey steps to the microphone for a brief introduction. He runs through the coach’s bona fides and adds a non-football side note—who likes to play pickleball, or who recently went whitewater rafting.

Sport

Sir Alex Ferguson pays tribute to former rival Kevin Keegan - BBC

Image source, PA MediaImage caption, Keegan and Ferguson were involved in managerial battles while in charge of Newcastle United and Manchester United respectively Former Manchester United manager Sir Alex Ferguson said Kevin Keegan "carried the love of the game on his sleeve" as he paid a fond tribute to his former rival. Keegan's death aged 75 was announced on Monday and Ferguson, recalling their managerial battles, praised the former Newcastle United manager for the impact he made with the Tyneside club.

Sport

Raport: Oficial FIFA a acționat singur în clarificarea suspendării lui Folarin Balogun

Decizia controversată de a anula suspendarea cu cartonaș roșu a atacantului Statelor Unite, Folarin Balogun, în Cupa Mondială a fost luată exclusiv de președintele disciplinar FIFA, Mohammad al-Kamali, fără contribuția celorlalți 17 membri ai comitetului său, a raportat The Times of London duminică.

Sport

Arthur Kaluma domină în victoria Lakers împotriva Mavericks

În urma unei performanțe remarcabile a lui Arthur Kaluma, Lakers au obținut a doua victorie în două nopți la Liga de Vară de la Las Vegas, învingând Mavericks cu 91-70. Kaluma a marcat 34 de puncte, ajutând Lakers să se distanțeze în sfertul patru.

Acasa Recente Radio Județe