Senatul a aprobat eliminarea indemnizației compensatorii pentru judecătorii Curții Constituționale
Update 9 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Senatul a aprobat eliminarea indemnizației compensatorii pentru judecătorii Curții Constituționale
Senatul a adoptat proiectul de lege inițiat de PNL care prevede eliminarea indemnizației compensatorii acordate judecătorilor Curții Constituționale la încetarea mandatului. Propunerea a fost votată luni cu 105 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere, urmând să fie transmisă Camerei Deputaților pentru votul final.
Inițiativa legislativă urmărește abrogarea alineatului 5 al articolului 71 din Legea nr. 47/1992, care stabilește plata unei sume echivalente cu șase luni de indemnizație netă pentru judecătorii Curții Constituționale după încheierea mandatului. Propunerea argumentează că acest beneficiu devine redundant, având în vedere pensiile de serviciu și alte drepturi legale de care aceștia pot beneficia.
Menținerea acestei indemnizații a fost considerată inechitabilă față de alte categorii de personal din sistemul public. „Nu putem cere cetățenilor să accepte reguli stricte, să muncească o viață întreagă pentru o pensie corectă, în timp ce unii dintre cei mai privilegiați funcționari ai statului primesc aceste bonusuri considerabile la pensionare", a declarat senatoarea USR Simona Spătaru, citată de digi24.ro, subliniind că această măsură nu afectează independența justiției.
Senatorul POT Gheorghe Vela a apreciat că modificarea elimină o prevedere depășită și simplifică cadrul legal, iar senatorul PNL Glad Varga a susținut că este o măsură necesară, aliniată așteptărilor societății. Camera Deputaților are rol decizional în această speță.