Înapoi la știri

FC Bihor - Poli Timișoara 0-0 - Derby-ul Vestului, terminat din nou la egalitate

10 Apr 2024
11 minute min
Andrei Miroslavescu
Nu mai puțin de 5000 de oameni au ales să petreacă două ore, sâmbătă după-amiaza, pe Stadionul Iuliu Bodola, pentru a vedea un derby al Vestului între FC Bihor și Poli Timișoara. Din păcate prea multe nu au avut de văzut, partida terminându-se 0-0 la capătul unui joc fără foarte multe situații de poartă, dar totuși desfășurat într-un ritm destul de bun pentru nivelul Ligii a III-a. Cel mai important duel din cadrul Seriei 10 a Ligii a III-a a avut sâmbătă al treilea episod și, ca de fiecare dată până la acest moment, acesta s-a terminatdin nou la egalitate. Rezultatul este ușor frustrant pentru roș-albaștri câtă vreme au evoluat în superioritate numerică în cea mai mare parte a timpului și au avut în tribune nu mai puțin de 5000 de spectatori. Cu toate acestea, cum declara la final antrenorul Florin Farcaș, există și o parte plină a paharului, aceea că nu s-a pierdut astfel că FC Bihor continuă să rămână singura echipă neînvinsă dintre cele 100 de echipe care joacă în Liga a III-a în condițiile în care a avut deja trei confruntări cu Politehnica Timișoara. Trei ocazii și o bară în prima repriză După primele 5 minute ale partidei, în care orădenii au jucat timorat având în vedere adversarul și afluența punblicului din tribune, a venit și prima ocazie. La capătul unei acțiuni purtată pe dreapta, în minutul 6, de către energicul Călin Jurj, acesta a pasat în careu către Florin Chitaș. Decarul gazdelor nu a reușit să controleze balonul presat fiind de un fundaș advers dar mingea a ajuns fericit la Sergiu Jurj care, singur fiind în poziție centrală, la vreo 13 metri de poartă, l-a evidențiat pe portarul advers care a reușit să repsingă spectaculos în corner. Două minute mai târziu FC Bihor a trecut din nou pe lângă deschiderea scorului. Talentatul dar egoistul decar Florin Chitaș a scăpat în careu pe partea stângă dar șutul său cu șpițul, la colțul scurt, a fost respins din nou de Rareș Murariu, portarul timișorenilor. Momentul care putea fi crucial pentru desfășuarea partidei s-a petrecut în minutul 17. Atunci, lansat pe partea stângă a atacului orădean, Răzvan Gunie a fost faultat dur, prin alunecare, de către Aurel Vlaicu. Jucătorul bănățenilor a văzut cartonașul roșu astfel că Poli urma să evolueze aproximativ 75 de minute în inferioritate numerică. FC Bihor a mai avut o șansă de a marca în minutul 24 atunci când mijlocașul Andrei Moga, de undeva din marginea careului, de la vreo 18 metri de poartă, lateral drapta, a șutat la colțul lung dar balonul a lovit bara revenind în mijlocul careului. Faza a rămas fără urmări pe tabela de marcaj. Ultima ocazie a primei reprize în care Poli nu a contat în atac i-a aparținut lui Răzvan Gunie, cel care a executat excelent o lovitură liberă, de la vreo 25 de metri, dar portarul timișenilor a fost din nou la post. Un alt moment notabil al primei părți a fost ișirea de pe teren din cauza unor probleme medicale a vedetei echipei oaspete, Cristian Bărbuț, un jucător cu peste 200 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc. Echilibru în partea secundă Repriza secundă a fost mult mai echilibrată, oaspeții având două șanse de a înscrie. Prima s-a consemnat în minutul 59 atunci când, la o minge venită de pe stânga, portarul Pânzariu a ieșit greșit pe centrare dar oaspeții nu au reușit să profite de oportunitatea ivită. Patru minute mai târziu a fost rândul bihorenilor să fie aproape de gol, dar Florin Chitaș, după o spectaculoasă acțiune desfășurată în banda stângă, a ales să șuteze (și a făcut-o mult peste poartă) deși se afla pe linia de fund în loc să paseze pe jos către golgheterul Sergiu Jurj care atacase excelent spațiul liber din fața porții adverse. Timișorenii au fost din nou periculoși în minutul 69 atunci când, la capătul unei alte faze fixe, aproape că l-au determinat pe Ricardo Farcaș să își trimită, cu capul, balonul în propria poartă. Ultimele două ocazii ale partidei au aparținut bihorenilor. În minutul 72 Sergiu Ciocan a centrat excelent de pe dreapta în careul advers dar Mihai Gâdea, aflat într-o poziție excelentă, a lovit modest balonul, cu capul, care a fost respins de un fundaș advers din drumul către poartă. În minutul 74 Luca Tincău putea marca golul izbăvitor dar șutul său foarte bun ca forță , de la vreo 30 de metri, a trecut puțin pe lângă poarta adversă. Acestea au fost principalele momente ale unei partide în care FC Bihor nu trebuia să o ierte, pentru a treia oară, pe Poli Timișoara. „Jocul a fost la mâna noastră” „Sigur că suntem nemulumiţi de rezultat pentru că ne-am fi dorit să câştigăm şi am avut un joc la mâna noastră. Din minutul 1 cred că am fost o singură echipă care am ţinut frâu jocului şi am dus liniile sus, dar sigur că nu tot timpul este aşa cum ne dorim noi. Important e că nu am pierdut, până la urmă avem încă timp suficient să reglăm câteva dintre automatismele şi aspectele jocului ofensiv, pentru că acolo am suferit astăzi. Dar, una peste alta, eu cred că nu putem decât să felicităm jucătorii pentru că au încercat şi au depus un efort foarte mare, însă, sigur că, cu mai multă luciditate şi cu mai multă încredere, puteam să înscriem, pentru că eu zic că în prima repriză ne-am creat două-trei ocazii, am avut şi bară. Per ansamblu, jocul a fost la mâna noastră, dar neşansa şi lipsa de inspiraţie au făcut ca rezultatul să fie egal”, a declarat Florin Farcaș, antrenorul echipei FC Bihor. Pentru FC Bihor urmează trei jocuri în deplasare. Primul dintre acestea va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 17.00, la Peciu Nou, cu echipa locală poziționată pe locul al 3-lea. FC Bihor: M. Pînzariu - C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, L. Ioviţă (min. 56 Kr. Gagyi) - A. Vînău, R. Farcaş - cpt. (min. 75 Bg. Vasile), R. Gunie (min. 46 M. Gîdea) - A. Moga (min. 56 Sg. Ciocan), Sg. Jurj şi Fl. Chitaş (min. 64 L. Tincău). Antrenor: Florin Farcaş
Alte postari din Sport
Sport

Ole Miss’ Pete Golding brings unfiltered candor to SEC media days - CNN

Before each coach takes the stage for his press conference at SEC Football media days, Commissioner Greg Sankey steps to the microphone for a brief introduction. He runs through the coach’s bona fides and adds a non-football side note—who likes to play pickleball, or who recently went whitewater rafting.

Sport

Sir Alex Ferguson pays tribute to former rival Kevin Keegan - BBC

Image source, PA MediaImage caption, Keegan and Ferguson were involved in managerial battles while in charge of Newcastle United and Manchester United respectively Former Manchester United manager Sir Alex Ferguson said Kevin Keegan "carried the love of the game on his sleeve" as he paid a fond tribute to his former rival. Keegan's death aged 75 was announced on Monday and Ferguson, recalling their managerial battles, praised the former Newcastle United manager for the impact he made with the Tyneside club.

Sport

Raport: Oficial FIFA a acționat singur în clarificarea suspendării lui Folarin Balogun

Decizia controversată de a anula suspendarea cu cartonaș roșu a atacantului Statelor Unite, Folarin Balogun, în Cupa Mondială a fost luată exclusiv de președintele disciplinar FIFA, Mohammad al-Kamali, fără contribuția celorlalți 17 membri ai comitetului său, a raportat The Times of London duminică.

Sport

Arthur Kaluma domină în victoria Lakers împotriva Mavericks

În urma unei performanțe remarcabile a lui Arthur Kaluma, Lakers au obținut a doua victorie în două nopți la Liga de Vară de la Las Vegas, învingând Mavericks cu 91-70. Kaluma a marcat 34 de puncte, ajutând Lakers să se distanțeze în sfertul patru.

Acasa Recente Radio Județe