Înapoi la știri

Doar remiză la Filiaşi - FC Bihor rămâne favorită la calificare

24 May 2024
10 minute min
Elena Dumitrescu
FC Bihor rămâne neînvinsă în Liga a III-a şi după prima manşă a semifinalei barajului de promovare în eşalonul secund, dar mai are de tras până să treacă de ACSO Filiaşi, cu care a remizat, 1-1 (0-0) în deplasare. Returul programat sâmbătă, de la ora 17.30, pe Stadionul Iuliu Bodola, se anunţă mai mult decât interesant, roş-albaştrii având, însă, ocazia să confirme pe teren propriu în faţa unui public numeros statutul de favorită al acestui duel. Deşi a avut ocaziile mai multe şi mai clare în prima repriză, între care şi o bară a lui Stoian, FC Bihor a punctat în partea secundă, la o oră de la start, când Adrian Gâdea a tras plasat din 14 metri, aproape de vinclu (0-1). Mai insistentă în atac după primirea golului, ACSO Filiaşi a egalat rapid prin Scuturoiu (66) cu o lovitură de cap (1-1). „A fost o partidă destul de echilibrată doar în unele momente ale jocului. Per ansamblu, noi am început destul de bine, am controlat jocul, ne-am creat două – trei momente bune de a marca, am şi avut o ocazia mare, o bară, a lui Stoian, apoi o ocazie a lui Ciocan. Despre joc, pot să spun doar că în prima repriză mi-aş fi dorit ca echipa să aibă mult mai mult curaj. Am fost puţin temători şi un pic ezitanţi în ceea ce înseamnă construcţia în zona mediană, dar a doua repriză parcă am început mai bine, am controlat jocul, am marcat, am avut 1-0, dar apoi a venit o fază fixă la care am luat gol, după un corner. Rezultatul mă nemulţumeşte, pentru că mi-aş fi dorit să câştig, pentru că aveam oportunitatea să câştigăm, dacă aveam mai multă încredere şi mai mult curaj, dar, până la urmă, eu spun că este un rezultat care ne dă încredere şi ne dă speranţe pentru calificare”, a comentat Florin Farcaş, antrenorul principal al FC Bihor. După partida de miercuri de la Filiaşi, echipa orădeană s-a deplasat până la Petroşani, unde a fost cazată peste noapte şi de unde joi dimineaţa a pornit spre Oradea. După jocul tur, jucătorii Eric Vînău şi Sergiu Jurj au acuzat mici probleme medicale, contuzii, dar se speră ca ei să fie recuperaţi în totalitate până la ora meciului. „Trebuie să abordăm cu o altă încredere jocul de acasă faţă de jocul din deplasare, pentru că acolo am fost uşor timoraţi sau uşor surprinşi de miza şi de presiunea jocului, dar ţinând cont că jucăm acasă, noi suntem încrezători şi suntem responsabili de tot ceea ce trebuie să facem ca jocul să fie în favoarea noastră. În ce priveşte şansele, eu zic că avem şanse mari, pentru că ţinând cont de jocul de miercuri, nu cred că ar trebui să fim temători, chiar dacă am văzut anumite declaraţii destul de aberante ale conducătorului şi antrenorului de la Filiaşi, spunând de anumite aspecte ale jocului. Nu ştiu, nu cred că au fost la acel joc, pentru că dacă stăm să analizăm jocul, până în minutul 60 nu ştiu dacă au intrat o dată sau de două ori în careul nostru, noi având şapte cornere şi două ocazii destul de mari. Dar, sigur, acest lucru poate ne motivează mai mult. Probabil au făcut o declaraţie pentru a încuraja echipa lor, dar adevărul este că trebuie să fie mai atenţi şi să se uite la joc şi să tragă concluziile corecte faţă de ce s-a întâmplat în acel joc”, a mai declarat Florin Farcaş. Roş-albaştrii mizează pe susţinerea publicului în tentativa de a mai face un pas către Liga a II-a. „Pentru noi este foarte important aportul publicului nostru, pentru că se ştie foarte bine că publicul bihorean aduce o calitate şi o încurajare fantastică. Dorim să fie într-un număr cât mai mare, să ne susţină, pentru că avem nevoie, chiar dacă rezultatul de miercuri nu a fost tocmai cel care l-am fi dorit noi, dar este important că nu am pierdut şi avem un avantaj din punctul acesta de vedere pentru că jucăm pe teren propriu şi sperăm din tot sufletul să aducem bucurie bihorenilor”, a conchis antrenorul orădean. Din cele peste 3 000 de bilete scoase la vânzare pentru jocul de sâmbătă, până joi la ora 14.00 s-au vândut 630. În continuare suporterii echipei FC Bihor sunt aşteptaţi să îşi achiziţioneze bilete la preţul de 10 lei, pentru confruntarea retur cu ACSO Filiaşi. Acestea pot fi procurate online pe eventbook: https://eventbook.ro/sport/bilete-fc-bihor-asco-filiasi sau în format fizic la casa de bilete a stadionului (Poarta 3), ziua meciului, în funcţie de disponibilitatea lor, începând cu ora 16:00. Persoanele cu dizabilităţi şi copiii sub 14 ani au accesul gratuit. De asemenea, abonamentele sunt valabile pentru acest joc, FC Bihor având peste 7.000 de asemenea tichete vândute. Accesul în stadion se va putea face începând cu ora 16:00, după cum urmează: - Suporterii bihoreni: Porţile 2 şi 3 (Str. Prof. Dr. Ioan Cantacuzino - porțile clasice pe partea cu parcarea) și Poarta 5 (Str. Tr. Lalescu - lângă benzinărie). - Oficialități, presă: Poarta 1 - Oaspeți: Poarta 6 ACSO Filiași: Y. Gageatu – Al. Armășelu, M. Florea (46 S. Popa), V. Vîlcică (79 D. Guță), Ed. Dina, D. Stăiculescu, Al. Mitulețu, D. Rogoveanu, R. Petre (90+2 Al. Vulpe), D. Scuturoiu, Al. Cioablă. Antrenor: Victor Naicu Rezerve neutilizate: M. Afrim – C. Dobre, V. Foresti, S. Popa, M. Duriță, R. Oprea, Al. Vulpe, C. Calu, D. Guță. FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, Al. Stoian – R. Farcaș – Sg. Ciocan (70 B. Vasile), V. Calugher (59 Fl. Chitaș), An. Vînău (80 An. Moga), Ad. Gîdea – Sg. Jurj (80 L. Tincău). Antrenor: Florin Farcaș Rezerve neutilizate: R. Bob – An. Gal, L. Ioviță, Kr. Gagy, B. Vasile, An. Moga, Fl. Chitaș, M. Hosu, L. Tincău. Arbitri: Eduard Ioniță (Tulcea) – Daniel Vlase (Galați), Florin Iftode (Târgu Bujor), rezervă Florin Sava (Vânători). Observatori FRF: Dumitru Laurențiu Nistor (Moreni) și Bogdan Velicu (București).
Alte postari din Sport
Sport

Ole Miss’ Pete Golding brings unfiltered candor to SEC media days - CNN

Before each coach takes the stage for his press conference at SEC Football media days, Commissioner Greg Sankey steps to the microphone for a brief introduction. He runs through the coach’s bona fides and adds a non-football side note—who likes to play pickleball, or who recently went whitewater rafting.

Sport

Sir Alex Ferguson pays tribute to former rival Kevin Keegan - BBC

Image source, PA MediaImage caption, Keegan and Ferguson were involved in managerial battles while in charge of Newcastle United and Manchester United respectively Former Manchester United manager Sir Alex Ferguson said Kevin Keegan "carried the love of the game on his sleeve" as he paid a fond tribute to his former rival. Keegan's death aged 75 was announced on Monday and Ferguson, recalling their managerial battles, praised the former Newcastle United manager for the impact he made with the Tyneside club.

Sport

Raport: Oficial FIFA a acționat singur în clarificarea suspendării lui Folarin Balogun

Decizia controversată de a anula suspendarea cu cartonaș roșu a atacantului Statelor Unite, Folarin Balogun, în Cupa Mondială a fost luată exclusiv de președintele disciplinar FIFA, Mohammad al-Kamali, fără contribuția celorlalți 17 membri ai comitetului său, a raportat The Times of London duminică.

Sport

Arthur Kaluma domină în victoria Lakers împotriva Mavericks

În urma unei performanțe remarcabile a lui Arthur Kaluma, Lakers au obținut a doua victorie în două nopți la Liga de Vară de la Las Vegas, învingând Mavericks cu 91-70. Kaluma a marcat 34 de puncte, ajutând Lakers să se distanțeze în sfertul patru.

Acasa Recente Radio Județe