Înapoi la știri

15 proiecte din Bihor primesc finanțare de 60 milioane euro pentru procesarea produselor agricole

19 Feb 2025
3 minute min
Ion Ionescu

15 proiecte din Bihor primesc finanțare de 60 milioane euro pentru procesarea produselor agricole

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor a anunțat că un număr de 15 proiecte din județ vor beneficia de finanțare în cadrul intervenției DR-22, având o valoare totală de aproximativ 60 de milioane de euro. aceastea vizează procesarea produselor agricole și pomicole, conform crisana.ro.

La nivel național, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va aloca o sumă totală de 468 milioane de euro pentru 156 de proiecte. Aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea unor unități de procesare precum mori pentru producerea de făină, unități de sacrificare a animalelor și depozitare a cărnii, toate acestea având un impact direct asupra valorificării produselor din regiune.

În Bihor, printre cele 15 proiecte selecționate, trebuie menționată construcția unui abator de păsări în Salonta, care primește peste 10 milioane euro. Acesta este prima unitate de abatorizare a păsărilor din județ după 1989, având o capacitate de sacrificare de 65.000 de păsări pe zi. De asemenea, este în curs de finalizare o altă investiție, un abator de ovine, bovine și suine în localitatea Nojorid, cu o valoare de 16 milioane de euro.

Alte proiecte care vor primi finanțare includ: construirea unei mori de cereale în localitatea Palota, pentru care se alocă 11 milioane de euro, o unitate de producție hrană pentru animale în Ciumeghiu, cu o finanțare de 9 milioane euro, hala de prelucrare a laptelui din Osorhei, care va beneficia de 5 milioane euro și o unitate de depozitare a cerealelor în Cociuba Mare, cu o sumă de 2,5 milioane euro, notează OJFIR Bihor.

Finanțarea este disponibilă în urma publicării Raportului de selecție suplimentar pentru intervenția DR-22, intitulat „Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole”, care poate fi consultat pe platforma oficială a AFIR (www.afir.ro).

Alte postari din Economie
Economie

McDonald's is serving fried apple pie again for America's 250th birthday - ABC News - Breaking News, Latest News and Videos

Good Morning AmericaShopGMAInterest Successfully AddedWe'll notify you here with news aboutTurn on desktop notifications for breaking stories about interest? OffOnStream onMcDonald's is serving fried apple pie again for America's 250th birthdayMcDonald’s is frying up some apple pies to honor America’s 250th birthday 1:23A fried apple pie sold at a McDonald’s is shown in London on Tuesday, June 16, 2026.

Economie

Surge in scams as fraudsters use AI to target people - BBC

ShareSaveAdd as preferred on GoogleKevin PeacheyCost of living correspondentGetty ImagesCases of fraud in the UK have surged with criminals using AI to manipulate people and even marrying victims of romance scams to steal more money. More than four million cases in which money was lost were reported last year - the equivalent of nearly eight on average every minute, according to new figures.

Acasa Recente Radio Județe