Înapoi la știri

Mâine, 6 iulie - Gala Burselor și Rezidențelor Familia

05 Jul 2024
3 minute min
Simona Stan
Mâine, 6 iulie - Gala Burselor și Rezidențelor Familia
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 17.00, va avea loc Gala Burselor și Rezidențelor Familia. Cu această ocazie, se va sărbători debutul primei ediții a programului de burse și rezidențe de creație literară inițiat de revista „Familia”, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Oradea, al Consiliului Județean Bihor, Visit Oradea, Oradea Heritage și al Asociației Forumul Bihorean. Anunțate la 1 mai, anul acesta, Bursele și rezidențele de creație literară Familia se numără printre foarte puținele programe de acest fel disponibile la noi în țară și, tocmai de aceea, răspund unei nevoi reale și vin să încurajeze o stare de normalitate a ecosistemului cultural prezentă deja la nivel de tradiție în occidentul european. Juriul, compus din membrii redacției Familia – Mircea Pricăjan, Mihók Tamás și Miron Beteg, a stabilit următorii câștigători: Iulian Bocai (proză), Anastasia Gavrilovici (poezie) și Adina Popescu (literatură pentru copii). Cu ocazia Galei Burselor și Rezidențelor Familia, publicul îi va putea întâlni pe cei trei câștigători, cărora li se vor alătura trei invitați speciali: Florin Iaru, poet și prozator marcant, dar și un pionier al formării noilor scriitori prin intermediul cursurilor de creative writing, pe care le susține de peste zece ani fie singur, fie împreună cu scriitorul Marius Chivu; Radu Vancu, poet, prozator, diarist, eseist, poate cea mai complexă personalitate literară a generației sale; și Alex Moldovan, cel mai îndrăgit scriitor de literatură pentru copii, autorul seriei „Olguța”, citită până acum de sute de mii de elevi. „Vă așteptăm la acest eveniment deosebit să-i cunoașteți pe câștigători, să aflați la ce proiecte vor lucra pe timpul rezidenței orădene, să asistați la o scurtă dezbatere cu invitații pe tema importanței burselor și rezidențelor de creație, să intrăm în dialog deschis chiar în mijlocul comunității care face posibil acest program”, este invitația adresată de scriitorul Mircea Pricăjan, redactorul-şef al revistei de cultură Familia.
Alte postari din Cultura
Cultura

Filarmonica de Stat Oradea sprijină tinerii artiști pe scena „Enescu – Bartók”

Filarmonica de Stat Oradea le oferă tinerilor artiști în formare ocazia de a performa pe scena prestigioasă a sălii „Enescu – Bartók”, contribuind astfel la dezvoltarea carierei lor. Conform crisana.ro, acest demers face parte din proiectul FIL Nouveau/Feel Young, dedicat susținerii celor mai promițători muzicieni emergenți.

Cultura

Eveniment special pentru mame la Hotel DoubleTree by Hilton Oradea

Joi, 30 aprilie, de la ora 18.00, Hotel DoubleTree by Hilton Oradea va găzdui „Girls’ Night Out Pentru Mame”, o seară dedicată în mod special femeilor. Potrivit crisana.ro, evenimentul marchează lansarea volumului de debut al Marietei Murg, intitulat „Până în rai și înapoi de un infinit de ori”, și promite momente de relaxare și socializare.

Cultura

Deschiderea expoziției „Lumina ce o ducem mai departe” la Oradea

Miercuri, 29 aprilie, începând cu ora 14.00, va avea loc inaugurarea expoziției itinerante de fotografie „Lumina ce o ducem mai departe” la Secția Muzeul Orașului Oradea. Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Asociația „Bihorenii din Banat”, Muzeul Municipal din Beiuș și Facultatea de Arte din cadrul Universității de Vest Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea.

Acasa Recente Radio Județe