Înapoi la știri

Șteienii își întăresc echipa pentru atingerea obiectivului

09 Feb 2024
4 minute min
Maria Popescu
CSO Ștei se pregătește în această perioadă cu gândul la realizarea obiectivului propus - rămânerea în Liga a IV-a și își consolidează lotul. Echipa se mândrește cu cea mai tânără medie de vârstă din această ligă. Chiar și după promovarea în Liga a IV-a, politica sportului celor care susțin gruparea de sub Apuseni - Primăria și Consiliul Local Ștei - a fost aceeași: formarea și promovarea juniorilor din pepiniera proprie. Cu toate acestea, pentru a face față rigorilor unei ligi superioare și pentru a fi la nivelul competitoarelor, conducerea echipei a decis să înroleze câțiva jucători cu experiență de la clubul șteian care au revenit pe meleagurile lor pentru a ajuta echipa să își atingă obiectivul. Pe 23 ianuarie, componenții echipei au fost reuniți la stadionul Minerul, sub îndrumarea antrenorilor Voicu Popa și Sandu Balaj. Antrenamentele au început la baza proprie cu 3-4 ședințe pe săptămână, unde accentul a fost pus pe reacomodarea la efort, în prima fază, urmată de o accelerare a ritmului, până la mijlocul acestei luni. Pe 19 februarie, echipa va pleca într-un cantonament de o săptămână la Băile Felix, unde va putea lucra mai intens pentru îndeplinirea obiectivelor. Dintre jucătorii disponibili antrenorilor se numără: George Ștef, Ianis Parasca, Eduard Laza, Cristian Bilă, Paul Văduva, Andrei Gruie, George Bogdan, Lucian Junc, Cătălin Mândru, Dacian Gheban, Alex Clepcea, Andrei Prața, Alexey Istfan, Ionuț Oncică, Andrei Grosu, Alexandru Raț, Daniel Briciu, Paul Ienciu, Alex Căruțășoiu, Sebastian Popa, Mihai Isai, Marius Fofiu, Alex Moruț, Rareș Bercea, Andrei Secui, Gabriel Hărdălău, Rareș Crișan, Raul Bogdan și Casian Crețiu. În această perioadă, președintele ambitios al CSO Ștei, Marius Junc, a fost un adevărat "argint viu" pentru echipă, reușind să aducă jucători valoroși care să sprijine echipa în atingerea obiectivului propus. Printre achizițiile de senzație se numără atacantul Mario Junc, ultima oară la ACS Oșorhei și originar din Ștei, care a jucat și în Liga a II-a pentru FC Bihor, echipa fanion a județului nostru. Alți doi jucători care vor aduce un surplus de calitate la echipă sunt fundașul experimentat Coriolan Chiș, de la Crișul Sântandrei și mijlocașul talentat Andrei Nistor, de la Vulturul Dobrești - ambii își vor face debutul la echipa de la poalele Munților Apuseni. Cu toate acestea, ultima zi de transferuri este pe 6 martie, ceea ce înseamnă că mai pot apărea și alte surprize până atunci.
Alte postari din Sport
Sport

Ole Miss’ Pete Golding brings unfiltered candor to SEC media days - CNN

Before each coach takes the stage for his press conference at SEC Football media days, Commissioner Greg Sankey steps to the microphone for a brief introduction. He runs through the coach’s bona fides and adds a non-football side note—who likes to play pickleball, or who recently went whitewater rafting.

Sport

Sir Alex Ferguson pays tribute to former rival Kevin Keegan - BBC

Image source, PA MediaImage caption, Keegan and Ferguson were involved in managerial battles while in charge of Newcastle United and Manchester United respectively Former Manchester United manager Sir Alex Ferguson said Kevin Keegan "carried the love of the game on his sleeve" as he paid a fond tribute to his former rival. Keegan's death aged 75 was announced on Monday and Ferguson, recalling their managerial battles, praised the former Newcastle United manager for the impact he made with the Tyneside club.

Sport

Raport: Oficial FIFA a acționat singur în clarificarea suspendării lui Folarin Balogun

Decizia controversată de a anula suspendarea cu cartonaș roșu a atacantului Statelor Unite, Folarin Balogun, în Cupa Mondială a fost luată exclusiv de președintele disciplinar FIFA, Mohammad al-Kamali, fără contribuția celorlalți 17 membri ai comitetului său, a raportat The Times of London duminică.

Sport

Arthur Kaluma domină în victoria Lakers împotriva Mavericks

În urma unei performanțe remarcabile a lui Arthur Kaluma, Lakers au obținut a doua victorie în două nopți la Liga de Vară de la Las Vegas, învingând Mavericks cu 91-70. Kaluma a marcat 34 de puncte, ajutând Lakers să se distanțeze în sfertul patru.

Acasa Recente Radio Județe