Un tânăr de 28 ani din localitatea Izbuc, Raul Olaru, luptă cu o formă agresivă de cancer la plămâni. Anunțul a fost făcut de Mădălin Carțiș, inițiatorul Campaniilor umanitare „Alături de semenii noștri”. „Dragi prieteni, duminică am organizat evenimentul caritabil, „Împreună pentru Daniel Sala”, tânărul din Rieni, bolnav de cancer, care are atâta nevoie de ajutorul nostru în continuare. La nici o zi de la eveniment, am fost contactat de prietenii unui alt tânăr, de 28 ani, din localitatea Izbuc, care luptă cu o formă agresivă de cancer la plămâni”, anunță Mădălin Carțiș, care a inițiat campania „Aer pentru Raul”. Tânărul din Izbuc nu își dorește decât să fie sănătos, alături de cei dragi. „Imaginați-vă un minut câtă durere poate fi în sufletul unei mame care își vede copilul suferind. Gândiți-vă o secundă cum este să nu mai poți respira, că nu mai ai aer. Haideți să fim solidari, să ne gândim la Raul și la familia lui, care se află în această grea încercare. Prin donații, îl putem ajuta să aibă acel gram de aer de care are atâta nevoie, nu contează cât donezi, mult sau puțin, contează ca bănuții tăi îl vor ajuta pe Raul să respire. Doar împreună putem reuși!”, mai spune inițiatorul Campaniilor umanitare „Alături de semenii noștri”. Detalii pentru donatori: BTPAY[Nume] OLARU RAUL IZBUC [Mobil] +40 771 313 540
20 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au pornit miercuri, 30 iulie, spre localitatea Broșteni din Suceava, pentru a sprijini misiunile de intervenție în zonele grav afectate de fenomenele hidrometeorologice extreme. Pompierii bihoreni se vor alătura colegilor deja mobilizați în zonă, contribuind la eforturile de limitare a efectelor produse de inundații și la sprijinirea populației greu încercate. Într-un gest firesc de solidaritate,
.
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat miercuri, 30 iulie, 28 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă și care au domiciliul în Oradea. Cea de-a şaptea ediţie din acest an a evenimentului organizat de municipalitate s-a desfăşurat în Sala Mare a Primăriei Oradea, în prezența seniorilor și a familiilor acestora. Fiecare pereche a primit o diplomă aniversară, flori și un premiu în valoare de 1.000 de lei.
.
Centrul de Zi de pe Calea Clujului este, și în această vară, un spațiu plin de energie. Activitățile desfășurate aici îmbină joaca, creativitatea și învățarea, într-un program care îi încurajează pe copii să se bucure de vacanță într-un mod activ, educativ și prietenos. Vacanța a debutat cu o vizită în Orășelul Copiilor, unde și-au luat cu ei cheful de distracție și îndemânarea. Astfel, printre labirinturi, castele și tobogane, ei au
.
S-a finalizat o nouă ediție a cursurilor de digitalizare pentru vârstnici, program organizat de către Direcția de Asistență Socială Oradea. Seniorii, care au participat timp de mai multe săptămâni, au fost felicitați de Anca Grama, director executiv DAS Oradea, pentru implicarea și dorința de a învăța lucruri noi, într-un mediu prietenos și accesibil. „A învăța nu are vârstă. Direcția de Asistență Socială Oradea este aici pentru a sprijini concret și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.