După contestații, în județul Bihor doar 50,46% dintre candidații care au susținut proba scrisă la titularizare au obținut nota necesară angajării pe perioadă nedeterminată. Un singur candidat a luat nota 10, iar peste 14% au avut note sub 5. Pentru proba scrisă din data de 15 iulie 2025, din cadrul concursului de ocupare a posturilor sau catedrelor didactice vacante ori rezervate din învățământul preuniversitar, în județul Bihor s-au înscris 1.521 de candidați, dintre care 1.234 din seria anterioară și 287 din seria curentă. Dintre aceștia, 30 nu au îndeplinit condițiile de participare la concurs, dintre care 4 nu au fost validați (serie anterioară), iar 26 nu au participat la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice. 109 candidați au ales să nu se prezinte la concurs, iar 82 s-au retras – 6 din motive medicale și 76 din motive personale. Un candidat a fost eliminat. În total, au fost trimise spre evaluare 1.299 de lucrări, dintre care una a fost anulată în centrul de evaluare. Pe tranșe de note, după soluționarea contestațiilor, rezultatele sunt următoarele: un candidat a obținut nota 10 (la disciplina Religie ortodoxă), 654 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, 451 au luat note între 5 și 6,99, iar 192 au avut note sub 5. Procentul de promovare, după etapa de evaluare și cea a contestațiilor, este: 655 de candidați (50,46%) cu note mai mari sau egale cu 7; 1.106 candidați (85,20%) cu note de minimum 5; 192 candidați (14,80%) cu note sub 5. Numărul total al contestațiilor depuse în județul Bihor a fost de 262. În urma reevaluării, în cazul a 257 de candidați, notele au fost modificate astfel: 94 de note au fost micșorate, 163 de note au crescut, iar în 5 cazuri notele au rămas neschimbate. Pentru a obține statutul de titular, adică angajare pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), este necesară cel puțin nota 5. După derularea etapelor de mobilitate, au fost publicate pentru concurs 83 de posturi sau catedre vacante în vederea angajării pe perioadă nedeterminată, dintre care 73 în mediul urban și 10 în mediul rural. Informații despre etapele următoare de mobilitate sunt disponibile pe isjbihor.ro.
Federațiile sindicatelor din învățământ cer demisia ministrului Educației Daniel David, pe care îl acuză că „a lovit în sistemul de învățământ și în salariații acestuia, unele dintre aceste declarații fiind chiar diversioniste”. Potrivit unui comunicat semnat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater”, sindicatele își exprimă revolta împotriva prevederilor Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional. „Dând dovadă de cinism
.
O analiză realizată de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, după susținerea examenelor naționale, arată, și anul acesta, o discrepanță între rezultatele obținute de elevii din mediul urban și cei din mediu rural dar și diferențe semnificative între notele obținute în timpul anilor de școală și mediile de la bacalaureat sau evaluare națională. În aproape zece la sută dintre școlile din județ procentul de promovabilitate la Evaluare este zero, în timp ce,
.
3.072 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învățământul liceal de stat, în prima etapă de repartizare computerizată, în județul Bihor. Cei 71 de elevi care nu au fost admiși în prima etapă au la dispoziție peste 160 de locuri libere în 24 de unități de învățământ. Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat miercuri 23 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat
.
Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” a fost, în perioada 14-18 iulie, locul unde fericirea, creativitatea și energia și-au unit forțele, locul unde s-a desfășurat Școala de vară pentru elevii ciclului primar. „După succesul remarcabil de anul trecut, am hotărât că porțile școlii noastre trebuie să rămână deschise și anul acesta pentru săptămâna magică în care bucuria activităților de vară să pătrundă în sufletele și mințile celor mici”, a declarat prof.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.