Înapoi la știri

Săptămâna Protecției Civile organizată de ISU Bihor - peste 230 de acțiuni de informare și pregătire preventivă a populației

05 Mar 2024
4 minute min
Elena Dumitrescu
Săptămâna Protecției Civile organizată de ISU Bihor - peste 230 de acțiuni de informare și pregătire preventivă a populației
Săptămâna Protecției Civile organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” s-a încheiat, luni, 4 martie, după ce, în intervalul 26 februarie – 4 martie, pompierii militari bihoreni au desfășurat 232 de activități de informare preventivă și pregătire a cetățenilor în domeniul situațiilor de urgență. Această săptămână a fost organizată cu prilejul aniversării a 91 de ani de la înființarea Protecției Civile în România și a avut ca scop informarea populației cu privire la tipurile de riscuri specifice județului Bihor, familiarizarea cetățenilor cu măsurile specifice de prevenire a acestora și cu regulile de comportare în caz de dezastre, precum și stimularea și dezvoltarea spiritului civic. Dintre activitățile desfășurate fac parte și acțiuni de diseminare a informațiilor și distribuire a materialelor de informare aferente Campaniilor Naționale precum „Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C”, „Ai grijă la cea mai mare grijă - siguranța copilului tău” și „Detector pentru viață”, organizate în centre comerciale, piețe, parcuri și în alte locuri cu aflux de persoane. În cadrul acestor acțiuni au fost instruiți peste 4.000 de preșcolari și elevi. Pompierii au organizat și 126 de acțiuni de informare preventivă în școli, unde au prezentat elevilor, preșcolarilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar misiunile de protecție civilă, măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și modul de acțiune în cazul producerii acestora, precum și noțiuni de bază de prim ajutor. De asemenea, personalul ISU Bihor a prezentat cetățenilor riscurile existente la nivelul județului prin intermediul a 43 de puncte de informare preventivă. Totodată, au fost organizate 3 sesiuni de pregătire a personalului didactic pentru acordarea primului ajutor, instruindu-se 95 de cadre didactice. Pentru a asigura pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale, ISU Bihor a organizat 16 acțiuni de informare preventivă în care au fost implicați și membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Printre activitățile care au marcat săptămâna s-a numărat și participarea la cea de-a X-a ediție a Galei Voluntariatului în Domeniul Social, organizată de DASO. În cadrul acestui eveniment, a fost premiată Patricia Moraru, voluntară înscrisă în programul „Salvator din Pasiune”, desfășurat la nivel județean de ISU Bihor. Totodată, un atelier de pregătire a elevilor a avut loc în cadrul Atelierului Comuniteca, iar alte 20 de activități de informare preventivă au fost desfășurate la biserici și mănăstiri din județ. Activitățile din cadrul Săptămânii Protecției Civile au avut ca scop pregătirea și instruirea populației în vederea protejării și salvării vieților și bunurilor în cazul producerii unor situații de urgență. Aceste acțiuni vor continua la nivelul județului Bihor, promovând un comportament preventiv și un mod de acțiune adecvat în situații de urgență.
Alte postari din Social
Social

Cupa Orizont Oradea, o competiție dedicată elevilor cu dizabilități

Competiția sportivă de tenis de masă „Cupa Orizont Oradea” a avut loc pe 23 aprilie 2026, la Clubul Sportiv Tibclau din Complexul Comercial Era Park Oradea. Ajunsă la cea de-a V-a ediție, această competiție se desfășoară în cadrul proiectului interjudețean „Noi orizonturi prin sport”, care promovează activitatea fizică în rândul elevilor cu dizabilități, așa cum informează crisana.ro.

Social

Activități dedicate seniorilor la Uniunea Județeană a Pensionarilor Bihor

În societatea contemporană, vârsta a treia este văzută ca un nou început, datorită experienței și înțelepciunii acumulate. Uniunea Județeană a Pensionarilor Bihor, conform crisana.ro, a organizat lunar activități menite să încurajeze implicarea seniorilor în viața socială.

Social

Voluntarii olandezi susțin tradiția la Săptămâna internațională de voluntariat

Caritas Catolica Oradea a organizat, pentru a patra oară, Săptămâna internațională de voluntariat în perioada 9-16 aprilie 2026. La acest eveniment au participat 13 elevi ai liceului olandez Melanchthon de Blesewic, alături de tineri din Oradea, desfășurând activități sociale sub îndrumarea profesorilor și coordonatorului de program, Szombati-Gille Tamás, conform crisana.ro.

Social

Start campanie de strângere de fonduri pentru Swimathon Oradea 2026

Fundația Comunitară Oradea a anunțat oficial demararea campaniei de strângere de fonduri pentru cea de-a 14-a ediție a Swimathon Oradea. Până pe 20 iunie, bihorenii pot susține cele 24 de proiecte selectate, care vizează domenii precum sănătatea, educația și protecția socială, conform crisana.ro.

Acasa Recente Radio Județe