„O oportunitate ştiinţifică incredibilă”: Ce speră oamenii de ştiinţă să descopere în timpul eclipsei totale de Soare
Inapoi

„O oportunitate ştiinţifică incredibilă”: Ce speră oamenii de ştiinţă să descopere în timpul eclipsei totale de Soare

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Comportamente ciudate ale animalelor, o coroană solară rareori observată şi chiar posibile efecte asupra oamenilor - cercetătorii intenţionează să colecteze date valoroase, luni, în timpul eclipsei de Soare, care va traversa Statele Unite, transmite duminică AFP, citată de Agerpres. Eclipsele totale sunt "rare" şi reprezintă o "oportunitate ştiinţifică incredibilă", a subliniat recent, într-o conferinţă de presă, Pam Melroy, administrator asociat la NASA. Agenţia spaţială americană va fi în prim-plan, în special cu lansarea de rachete-sondă. Iată o prezentare generală a ceea ce cercetătorii intenţionează să studieze: La momentul la care Luna acoperă complet discul central al Soarelui, stratul exterior al atmosferei acestuia, numit coroană solară, va fi vizibil "într-un mod deosebit de special", a declarat Pam Melroy. Totuşi, acesta este un domeniu "pe care încă nu îl înţelegem complet", a precizat ea. Căldura coroanei creşte odată cu distanţa faţă de suprafaţa Soarelui, un fenomen contra-intuitiv pe care oamenii de ştiinţă încearcă să-l explice. Tot în această regiune superioară apar erupţiile solare sau proeminenţele structurilor imense de plasmă. În timpul unei eclipse, partea cea mai joasă a coroanei este mai vizibilă decât prin utilizarea unui instrument special numit coronagraf, a explicat Shannon Schmoll, astronom la Universitatea de Stat din Michigan. Aşadar, aceasta este o oportunitate importantă pentru a o studia. Un lucru îi entuziasmează în mod special pe oamenii de ştiinţă: Soarele se află în prezent aproape de apogeul activităţii sale, moment care revine la fiecare 11 ani. Astfel, "şansele de a observa ceva incredibil sunt foarte mari", a precizat Pam Melroy. Oamenii de ştiinţă vor, de asemenea, să studieze schimbările din partea superioară a atmosferei Pământului, ionosfera. Pe aici trec mare parte din semnalele de comunicaţii. "Perturbările din acest strat pot cauza probleme pentru GPS-ul şi comunicaţiile noastre", a indicat Kelly Korreck, responsabilă în cadrul NASA. Ionosfera este afectată de Soare - particulele sale sunt încărcate cu electricitate sub efectul radiaţiilor din timpul zilei. Trei rachete-sondă de mici dimensiuni vor fi lansate înainte, în timpul şi imediat după eclipsă din Virginia, în estul Statelor Unite, pentru a analiza aceste schimbări. Scăderea intensităţii luminii provocată de eclipsă, mai rapidă şi mai localizată comparativ cu un apus de soare, ar trebui să facă posibilă aflarea mai multor informaţii referitoare la modul în care lumina afectează ionosfera - pentru a putea prezice mai bine eventualele perturbări problematice. Eclipsele provoacă comportamente surprinzătoare la animale - spre exemplu, au fost văzute girafe în galop, iar cocoşii şi greierii încep să cânte. Pe lângă lumină, se poate înregistra o scădere a temperaturilor şi a intensităţii vântului, fenomene la care animalele sunt sensibile. Andrew Farnsworth, cercetător la Laboratorul de ornitologie al Universităţii Cornell, studiază acest efect asupra păsărilor. El foloseşte radare meteo pentru a detecta vieţuitoarele în zbor. În timpul eclipsei anterioare din Statele Unite, în august 2017, cercetătorii au observat "o reducere a numărului de vieţuitoare aflate în zbor", a explicat el. Această eclipsă a condus la încetarea comportamentelor diurne (insectele sau păsările au rămas la sol), însă fără a declanşa un comportament nocturn, precum zborul liliecilor sau al păsărilor migratoare, a explicat el. Aceste studii sunt "importante pentru înţelegerea modului în care animalele percep lumea" înconjurătoare, a subliniat expertul. "Eclipsele au o putere specială. Ele impresionează oamenii, care simt un fel de reverenţă faţă de frumuseţea Universului nostru", a declarat şeful NASA, Bill Nelson, săptămâna aceasta. Acest sentiment de mirare a fost studiat de cercetători în timpul eclipsei din 2017, pe baza datelor prelevate de la puţin sub 3 milioane de utilizatori ai reţelei sociale Twitter (actuala X). Rezultatul: cei aflaţi pe traiectoria eclipsei au prezentat o tendinţă mai mare de a folosi cuvinte precum "noi" (în loc de "eu") şi să se preocupe de ceilalţi, conform lui Paul Piff, cercetător în psihologie la Universitatea California, Irvine. Un sentiment de mirare care pare să "ne conecteze unul cu celălalt", a rezumat el. Anul acesta, el intenţionează să studieze dacă o astfel de experienţă ar putea avea un impact asupra clivajelor politice. Aproximativ 40 de proiecte de ştiinţă participativă sunt planificate pentru această eclipsă. "Vă încurajăm să ajutaţi NASA observând ceea ce vedeţi şi auziţi în jur", le-a transmis Bill Nelson celor care urmăresc eclipsa. Cetăţenii participanţi la proiecte vor putea, spre exemplu, să înregistreze sunetele din jurul lor, precum şi temperatura şi gradul de acoperire cu nori, cu ajutorul unei aplicaţii pentru telefoane mobile.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bihor

-
-

14:46

Campionatele Mondiale de natație - David Popovici a câștigat medalia de aur și în proba de 100 m liber

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, joi, la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, cu timpul de 46 sec 51/100. David Popovici devine astfel dublu campion mondial la probele de 200 și 100 m liber.
Image Description

14:15

Georgiana Lobonț la Mănăstirea Izbuc

Program: 07:00 – 10:00 Sfânta Liturghie 10:00 – 12:00 Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu 12:00 Recital de pricesne susținut de îndrăgita artistă Georgiana Lobonț Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, Duminică, 3 august 2025, începând cu ora 12:00, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, la Sfânta Mănăstire Izbuc va avea loc un recital de pricesne susținut de îndrăgita artistă Georgiana Lobonț.
Image Description

00:10

Rezultatele finale la titularizare, în Bihor - Jumătate dintre candidați au luat examenul

După contestații, în județul Bihor doar 50,46% dintre candidații care au susținut proba scrisă la titularizare au obținut nota necesară angajării pe perioadă nedeterminată. Un singur candidat a luat nota 10, iar peste 14% au avut note sub 5. Pentru proba scrisă din data de 15 iulie 2025, din cadrul concursului de ocupare a posturilor sau catedrelor didactice vacante ori rezervate din învățământul preuniversitar, în județul Bihor s-au înscris 1.521
Image Description

00:10

Pompierii bihoreni  - În sprijinul celor afectați de inundații în Suceava

20 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au pornit miercuri, 30 iulie, spre localitatea Broșteni din Suceava, pentru a sprijini misiunile de intervenție în zonele grav afectate de fenomenele hidrometeorologice extreme. Pompierii bihoreni se vor alătura colegilor deja mobilizați în zonă, contribuind la eforturile de limitare a efectelor produse de inundații și la sprijinirea populației greu încercate. Într-un gest firesc de solidaritate,
Image Description

00:07

Răzvan Nicoară și pățania de la CE de atletism U23 - Descalificat din neglijență

Unul dintre cei mai importanți atleți ai României, orădeanul Răzvan Nicoară, a avut de suferit din cauza unui greșeli pe care nimeni nu și-o asumă. Acesta a fost descalificat în finala probei de triplusalt din cauza pantofilor... Un real talent al atletismului românesc și unul dintre cei mai importanți săritori de triplusalt ai lumii la categoria de vârstă U23 nu s-a putut bate real în finala Campionatului European din cauza
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:15

- Neamt - Contracte pentru întreprinderi sociale, semnate la sediul CJ

Contractele de subvenție cu o parte dintre beneficiarii care au înființat întreprinderi sociale prin proiectele INSERT și CRESC au fost semnate joi, la Consiliul Judeţean Neamţ. . Miza este crearea de locuri de muncă, servicii inovatoare și oportunități pentru persoane din medii vulnerabile. În județul Neamț 70 de persoane au participat la cursuri de antreprenoriat social, 22 de planuri de afaceri au primit finanțare şi vor fi create 88 de
Image Description

19:08

- Olt - Circulație deschisă, de astăzi, 31 iulie, pe toți cei 121 de kilometri ai Drumului Expres 12 Craiova – Pitești/ FOTO

Circulație deschisă, de astăzi, 31 iulie, pe toți cei 121 de kilometri ai Drumului Expres 12 Craiova – Pitești. Asigurarea conexiunii dintre acest drum expres și Autostrada 1, București-Pitești, face de acum posibilă circulația pe drum de mare viteză între Craiova și Constanța (DEx12-A1-A0-A2-A4), pe o distanță de 470 kilometri, a anunțat, pe pagina sa de socializare, drectorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, Cristian
Image Description

19:07

- Gorj - Dezastru după ploaie și în comuna Logrești – Primărița, răbufnește pe Facebook

O ploaie torențială căzută în această dimineață a provocat probleme serioase și în comuna Logrești, județul Gorj nu doar la Vladimir. Apa a intrat în fântâni și pe drumuri, iar aluviunile și noroiul aduse de pe dealuri au blocat rigolele, îngreunând scurgerea apei. Nemulțumirea oamenilor s-a revărsat pe rețelele sociale, unde unii au acuzat primăria de neimplicare. În fața valului de critici, primărița Elena Țană a avut o reacție tranșantă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bihor WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bihor
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete