Oradea: compania europeană de remorci vizează deschiderea unor linii de producție și proiecte comune cu Universitatea din Oradea
Reprezentanți ai unei companii europene de top în domeniul construcției de remorci au discutat la Oradea cu conducerea Universității despre deschiderea unor linii de producție și despre viitoare proiecte de cercetare comună. Doi coordonatori executivi ai firmei germane au fost primiți vineri, 29 august, de rectorul Constantin Bungău, de directorul Centrului de Studii Doctorale, Radu Cătălin Țarcă, și de Adela Ardelean, coordonatoarea Serviciului Comunicare.