Înapoi la știri

Pe DN19 - Radare în cascadă

13 Sep 2024
3 minute min
Andrei Miroslavescu
Aproape 150 de sancțiuni au fost aplicate în doar câteva ore, în județul Bihor, în cadrul unei acțiuni rutiere în oglindă, cu radare în cascadă, derulată de polițiștii bihoreni, în paralel cu cei sătmăreni. Joi, 12 septembrie, în intervalul orar 07.00 - 20.00, pe sectorul de drum D.N.19, care tranzitează județul Bihor, între localitățile Oradea și Valea lui Mihai, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au acționat în paralel cu polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare, pentru combaterea excesului de viteză sau a vitezei neadaptate la condițiile de drum, dar și a altor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii, au fost angrenați 23 de polițiști de la Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Marghita, polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul circumscripției judiciare Marghita, fiind utilizate nouă aparate radar, dispuse în cascadă. Dintre cele 149 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 61.075 de lei, aplicate în cadrul acțiunii rutiere, pe DN19, majoritatea, respectiv 108 sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, opt pentru depășiri neregulamentare, iar 33 pentru alte abateri săvârșite în trafic. De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au reţinut 11 permise de conducere, dintre care trei pentru depășirea limitelor legale de viteză și opt pentru depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost oprite din a circula două autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Depășiri neregulamentare, sancționate de polițiști Tot în cadrul acțiunii, la ora 12.12, polițiștii Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN19, în localitatea Biharia, județul Bihor, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară. De asemenea, la ora 7.50, polițiștii Biroul Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din localitatea Sălacea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN19, în localitatea Tarcea, județul Bihor, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, încălcând marcajul simplu continuu.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Biblioteca Națională a Slovaciei găzduiește o conferință internațională dedicată cărților vechi

Între 21 și 23 aprilie, în Martin, Slovacia, s-a desfășurat conferința internațională de istoria cărții și a tiparului, organizată de Biblioteca Națională a Slovaciei. Aflat la a 25-a ediție, acest eveniment a reunit 37 de specialiști din opt țări, inclusiv România, pentru a discuta despre incunabule și alte tipărituri din secolele XV-XVII, conform crisana.ro.

Actualitate

Orădenii trebuie să actualizeze contractele de parcare până pe 10 iunie

Primăria Oradea avertizează cetățenii care dețin un loc de parcare atribuit că trebuie să finalizeze o serie de pași esențiali până la data de 10 iunie 2026, pentru a-și menține dreptul de parcare. Aceste informații au fost furnizate de municipalitate și vizează actualizarea situației contractuale în platforma digitală de parcări.

Actualitate

Robotics Championship 2026 transformă Oradea într-un hub tehnologic global

Pregătirile sunt în plină desfășurare pentru cea de-a XIV-a ediție a Robotics Championship, ce va avea loc între 8 și 9 mai 2026 la Oradea. Evenimentul va aduna sute de pasionați din întreaga lume, promițând un show vizual senzațional, cu premiere naționale și europene.

Acasa Recente Radio Județe