Avram Iancu, cunoscutul sportiv din Hunedoara, a înotat fără costum de neopren pentru o cauză nobilă, potrivit crisana.ro. În data de 31 mai, el a traversat apele râului Crișul Repede pentru a sprijini o fetiță din Oradea în vârstă de 9 ani și jumătate, Ana, care are nevoie urgentă de o operație pe inimă în Statele Unite. Pocitate cu costurile intervenției, estimat la 100.000 de dolari, sportivul s-a implicat personal în această acțiune caritabilă.
Inotul de anduranță s-a desfășurat în două etape, sub supravegherea Salvamont Salvaspeo. Potrivit sursei, traseul primul, de cinci kilometri, a început din localitatea Fughiu și a avut ca destinație lacul Osorhei. Cel de-al doilea segment a început după amiază, în apropierea Strandului Dinamo din Oradea. Avram Iancu a înotat în apă rece, cu o temperatură de numai 14 grade Celsius, fără protecție sau costum special, iar finalul a avut loc în zona Podului Densusianu, în jurul orei 14.
Campania pentru strângerea fondurilor a avut sprijinul mai multor organizații, inclusiv Apele Române Crisuri, Asociația Pas cu Pas Oradea, Asociația Iuliu Maniu Oradea și Salvamont - SalvaSpeo Bihor. Ana a fost permanent prezentă pe malul râului, pentru a-i mulțumi sportivului și a-l încuraja în acest demers unic.
Avram Iancu, tată a trei fete, a fost profund emoționat de povestea micuței Ana și a decis să devină ambasador al campaniei de strângere de fonduri. El a menționat că, după efort, a ajuns acasă și a condus chiar din Petrosani până în Oradea. Sportivul a anunțat că va reveni cu fotografii, video și impresii despre această experiență, mulțumind celor care au donat pentru cauza Anei. Potrivit acestuia, suma totală strânsă până în prezent este de 10.500 de lei, iar link-ul pentru donații este încă activ.
Este de amintit că în mai 2023, Avram Iancu a traversat Marea Galileei, iar în vara anului 2017, a înotat întregul curs al Dunării, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, pe o distanță de 2.860 km. De asemenea, în 2022, a devenit primul român care a traversat în not Canalul Bristol din Marea Britanie și a mai traversat în 2016 Canalul Mânecii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail