Înapoi la știri

Operație unică la Spitalul Județean - Humerus tratat cu tijă de titan

06 Jun 2024
3 minute min
Maria Simionescu
"Un pacient de 16 ani, cu fractură de humerus, a fost operat pe 20 aprilie, la Spitalul Județean, cu ajutorul unei tehnici chirurgicale care a presupus fixarea osului cu o tijă de titan. Operația a fost efectuată în premieră în județul Bihor. În țară, singurele spitale în care se mai efectuează sunt cele din Cluj-Napoca, București, Timișoara, Iași și Pitești. Un pacient în vârstă de 16 ani s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor cu o fractură diafiză humerală cu deplasare, în urma unui accident rutier. Osul lung al brațului (humerusul) era fracturat, iar cele două segmente erau deplasate de la locul lor. Adolescentul trebuia operat pentru repunerea la loc a fragmentelor osoase fracturate, soluțiile clasice pentru tratamentul ortopedic al fracturilor pediatrice implicând fie montarea unei plăci cu șuruburi, sau utilizarea tijelor elastice. În acest caz însă, din cauza vârstei de peste 15 ani, pacientul avea cartilajul de creștere închis, ceea ce reprezintă un factor de incompatibilitate cu variantele chirurgicale menționate. Așadar, echipa operatorie a decis să efectueze, în premieră județeană, reducerea ortopedică închisă cu osteosinteză prin tijă zăvorâtă din titan pentru un pacient pediatric. Sub control radiologic, s-a efectuat reducerea ortopedică închisă a osului fracturat, iar apoi s-a introdus o tijă de titan pentru fixarea fragmentelor osoase. Primul pas a presupus repunerea la loc a celor două fragmente ale osului fracturat. Cu ajutorul unor truse speciale și a ghidajului radiologic, chirurgii au introdus tija pentru a asigura poziția osului fracturat. Acest abord a presupus efectuarea de radiografii repetate în timpul intervenției pentru a se vedea unde este tija și cât de aproape este de focarul de fractură. După poziționarea acesteia pe os, următorul pas a fost montarea a 3 șuruburi pentru ancorarea tijei în humerus. Tija de titan este de calibrul canalului medular, având dimensiuni de 28 cm lungime 8 phi în diametru. Intervenția a fost una de complexitate ridicată, humerusul fiind un os foarte greu de redus. Operația a avut loc în data de 20 aprilie, a durat o oră și jumătate și a decurs bine. În momentul de față, starea adolescentu
Alte postari din Sanatate
Sanatate

What to know about hantavirus, the illness linked to a cruise ship outbreak - AP News

A cruise ship with nearly 150 people aboard was waiting for help off the coast of Cape Verde in the Atlantic Ocean on Monday after three passengers died and at least three other people were left seriously ill in a suspected outbreak of the rare hantavirus, according to the World Health Organization and the ship’s operator. Hantaviruses exist throughout the world and are spread mainly by contact with rodents.

Sanatate

Ambulatoriul de pe Strada Republicii se mută la Staționarul II

Ambulatoriul Policlinicii galbene de pe Strada Republicii își reia activitatea la noua adresă din Staționarul II, pe Strada Corneliu Coposu, începând cu 4 mai 2026. Această relocare vine după o perioadă de suspendare temporară, dedicată lucrărilor de reabilitare, informează crisana.ro.

Sanatate

Cardiologia intervențională din Bihor, în prim-plan la congrese europene de prestigiu

Echipa de cardiologie intervențională de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a strălucit pe scena internațională, prezentând cazuri clinice complexe în direct în cadrul congreselor Austrian CHIP & CTO International 2026 și Danube CHIP & CTO International 2026, desfășurate între 23 și 26 aprilie. Specialiști din întreaga lume au avut ocazia să urmărească tehnici de tratament avansate pentru intervenții coronariene.

Sanatate

Gary Brecka, biohacker celebru, își dezvăluie rutina exactă pentru o viață mai lungă

La vârsta de 55 de ani, Gary Brecka se simte mai bine decât în anii '30 și susține că corpul lui confirmă acest lucru. Expert în longevitate, el afirmă că și-a inversat vârsta biologică la 20 de ani, folosind o combinație de obiceiuri simple zilnice și tehnologie de vârf pentru a regândi limitele duratei de viață umane, potrivit nypost.com.

Acasa Recente Radio Județe