Primul tren românesc complet fabricat în ultimii 80 de ani, numit Leon, va fi prezentat astăzi în cadrul unei ceremonii la Gara de Nord din București. Acesta a fost proiectat și construit de compania Electroputere VFU Pașcani, care face parte din grupul GRAMPET.
Automotorul diesel, format din trei vagoane, are o capacitate de 145 de locuri, dintre care 11 sunt VIP și 134 pentru clasa a II-a. Potrivit celor mai recente teste, trenul a parcurs peste 30.000 de kilometri și este certificat CE, ceea ce îi permite să circule în orice țară europeană. Acesta se remarcă prin fotolii rabatabile, scaune ergonomice, ferestre panoramice și mese rabatabile pentru confortul pasagerilor, notează crisana.ro.
Conform sursei, trenul este dotat cu prize de 230V și USB, spații pentru bagaje voluminoase și biciclete, precum și sisteme audio-vizuale de informare. Vagoanele sunt izolate fonic și echipate cu sisteme de supraveghere video, senzori de incendiu și interfoane pentru comunicarea cu mecanicul trenului.
De asemenea, Leon include facilități speciale pentru persoanele cu mobilitate redusă, precum rampe de acces și spații dedicate pentru acestea. Ceremonia de lansare va avea loc la Salonul Regal din Gara de Nord și va fi onorată de oficialități, ambasadori și diplomați. După eveniment, trenul va porni într-un traseu simbolic către Gara Băneasa.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail