Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, luni, 25 martie 2024, de la ora 11.30 va avea loc în fața Catedralei „Sf. Nicolae” din Oradea vernisajul lucrărilor „Înger” și „Înger căzut”, realizate de sculptorul Adrian Ilfoveanu. Episcopia Greco-Catolică de Oradea dorește să păstreze tradiția ultimilor ani, de a amplasa în perioada Postului Mare statui care să însoțească vizitatorul în spațiul sacru al Catedralei Greco-Catolice. Vernisajul celor două lucrări va avea loc în prezența Preasfinției Sale Virgil Bercea, eparhul locului, a artistului Adrian Ilfoveanu și a istoricului de artă Ramona Novicov. Cu această ocazie, Cristian Bădiliță, teolog, eseist, traducător și poet român contemporan, prieten al artistului, a răspuns invitației organizatorilor de face o scurtă prezentare a celor două lucrări și a artistului. Adrian Ilfoveanu (n. 1971) aparține unei familii de artiști care a marcat decisiv istoria ultimelor decenii. În contrapunct cu tatăl său, pictorul Sorin Ilfoveanu, Adrian a optat pentru sculptură, fără să neglijeze grafica, matricea din care pleacă majoritatea lucrărilor sale. Pe lângă savoir-faire-ul dobândit prin disciplină și asiduitate, alături de nume importante ale școlii de artă bucureștene, Adrian Ilfoveanu e dotat cu un „organ metafizic”, mai bine spus, cu o sensibilitate metafizică rar întâlnită la artiștii contemporani. De aici, temele sale obsedante: zborul (ciclul de Păsări), nașterea, puritatea (Copilărie, Imaculata Concepțiune), căderea și răscumpărarea (Înger căzut). Temele respective izvorăsc din adâncul ființei sale ingenue, autentice, dar sunt și produse ale culturii livrești. De la tatăl său, de la generația acestuia, Adrian a moștenit pasiunea pentru lectură, interesul față de istoria religiilor, literatură, film și filosofie. Cele două sculpturi expuse la Oradea se intitulează Înger căzut și Înger. Ele alcătuiesc un diptic biblic, modelat de inspirația și îndemânarea sculptorului. Înger căzut trimite la celebrul episod din Geneză 6: „Când oamenii au început să se înmulțească pe Pământ, li s‑au născut și fiice. Fiii lui Dumnezeu (îngerii), văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, și‑au luat soții dintre toate cele pe care le‑au ales”. Plecând de la acest episod, unele texte antice (Cartea lui Enoh, Cartea Jubileelor etc.) explică apariția, pe pământ, a unei generații de uriași, dar și începutul civilizației tehnice: focul, meșteșugul prelucrării metalelor, inclusiv, sau implicit sculptura. În Apocalipsa lui Ioan capitolul 12, îngerul căzut e numit Lucifer („Purtătorul de lumină”, aluzie la mitul prometeic), cel care s-a răzvrătit împotriva lui Iahve, fiind biruit de oștile arhanghelului Mihail și azvârlit în iad. Ca marker artistic foarte subtil, Înger căzut e „ruginit”, patinat cu nuanță ce exprimă degradarea, pervertirea, în timp ce Îngerul, așezat pe un soclu înalt, are o strălucire de bronz lucios, simbolizând puritatea și integritatea. De asemenea, bronzul lucios e menit să reflecte lumina soarelui, pe timpul zilei, și a reflectorului, pe timpul nopții. Cele două lucrări marchează un traseu metafizic, universal-inițiatic: damnare și răscumpărare, orbire și veghe/ trezie, revoltă egoistă și împăcare, trădare și fidelitate etc. De remarcat profilul, deopotrivă asemănător, dar și foarte diferit, al personajelor. Înger căzut trimite la imaginea șarpelui edenic, târându-se prin țărână, împovărat cu un trup animalic, greoi, strivit de materie. Dimpotrivă, Îngerul e aripă, lumină și cântec. Disimetria calculată îl face și mai îngeresc, și mai desăvârșit, și mai frumos, întreaga operă a lui Adrian Ilfoveanu ilustrând, putem spune, celebra apoftegmă a lui Baudelaire: „Frumosul e întotdeauna bizar”.