Înapoi la știri

De Ziua lor - Copiii au fost sărbătoriți de pompierii militari bihoreni

02 Jun 2024
3 minute min
Elena Dumitrescu
De Ziua lor - Copiii au fost sărbătoriți de pompierii militari bihoreni
Sute de copii şi-au sărbătorit sâmbătă „Ziua”, alături de pompierii bihoreni, în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, în Cetatea Oradea, în Orășelul Copiilor din municipiu, pe Aleea Campus din Aleșd și în satul de vacanță Vârtop. Micuții au fost angrenați de salvatori într-o serie de activități menite a le aduce zâmbetul pe buze și a le crea amintiri și experiențe frumoase și utile. Astfel, sub coordonarea și cu sprijinul pompierilor, copiii s-au jucat dirijând jetul de apă, doborând popice cu ajutorul lui, stingând un incendiu la căsuța machetă sau, pur și simplu, refulând apa la ţintă. Totodată, cei mici, însoțiți de părinți sau bunici, au asistat cu interes la exerciții demonstrative de stingere a incendiilor, de salvare de la înălțime, de acordare a primului ajutor calificat, de echipare contracronometru, precum și la prezentarea tehnicii de intervenție din dotarea inspectoratului. De asemenea, sub atenta supraveghere a pompierilor, sărbătoriții zilei „au explorat” autospecialele de intervenție, testând accesoriile din dotarea acestora şi au probat echipamentele salvatorilor, exprimându-și cu vădită bucurie, dorința de a deveni, când vor fi mari, camarazii gazdelor. Și pentru ca această experiență frumoasă să aibă și un caracter practic și educativ, ajutându-i pe mai departe în viață, pompierii militari le-au explicat copiilor și însoțitorilor acestora cum să prevină evenimentele care le pot pune viața în pericol și modul în care trebuie să se comporte înainte, pe timpul și după producerea diferitelor situații de urgență (prevenirea înecului, incendii, inundații, descoperirea de muniții neexplodate etc.), distribuindu-le totodată, broşuri şi pliante din domeniu, pentru a-i ajuta să transmită la rândul lor, celor dragi, cunoştinţele dobândite.
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Teofil Filimon onorează cuplurile de aur la Primăria Oradea

Viceprimarul Teofil Filimon a celebrat miercuri, 29 aprilie, cele 22 de cupluri premiate în cadrul ediției de primăvară a evenimentului "Nunta de Aur", organizat de municipalitate pentru a onora familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în Oradea. Această festivitate s-a desfășurat în Sala Mare a Primăriei, unde fiecare cuplu a primit diplome aniversare, flori și un premiu în bani de 1.000 de lei.

Evenimente

Cea de-a V-a ediție a simpozionului internațional „Viitorul rural sustenabil” se desfășoară la Băile Felix

Universitatea din Oradea, prin Departamentele de Zootehnie și Agroturism, respectiv Agricultură și Horticultură, organizează vineri, 24 aprilie, simpozionul științific internațional intitulat „Viitorul rural sustenabil, între tradiție, digitalizare și inteligență artificială”. Acest eveniment este dedicat tinerilor cercetători, studenți, masteranzi și doctoranzi, conform informațiilor furnizate de ș.l.

Evenimente

Oradea Pride 2026: Festivalul dedicat comunității LGBTQIA+ revine pe 25 iulie

Asociația Ark Oradea a anunțat organizarea celei de-a IV-a ediții a festivalului Oradea Pride, dedicat comunității LGBTQIA+ și susținătorilor acesteia. Evenimentul din acest an se va desfășura sub tema „Oradea este a tuturor”, subliniind dreptul fiecărei persoane de a fi vizibilă și de a duce o viață demnă, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen.

Evenimente

Conferința Națională Salvamont 2026 s-a desfășurat la Sovata

La Sovata, în județul Mureș, a avut loc Conferința Națională Salvamont 2026, un eveniment important la care a participat și Serviciul Județean Salvamont – Salvaspeo Bihor, alături de reprezentanți ai celor 40 de structuri Salvamont din România. Vicepremierul Tánczos Barna a deschis lucrările conferinței, exprimându-și sprijinul pentru activitatea de salvare montană și pentru dezvoltarea serviciilor publice Salvamont.

Acasa Recente Radio Județe