Odată cu luna iulie debutează și procedurile de admitere la câteva din facultățile Universității din Oradea. Pentru sesiunea de admitere a anului 2025, Universitatea din Oradea pune la dispoziția absolvenților 2.020 de locuri bugetate pentru studii de licență și 850 de locuri bugetate la studiile de masterat. La 1 iulie 2025 au început înscrierea: Facultatea de Construcții Cadastru și Arhitectură, Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și Facultatea de Medicină și Farmacie. La Facultatea de Protecția Mediului înscrierile încep la data de 3 iulie 2025. „Locurile bugetate sunt alocate generos facultăților unde există cerere mare, cum ar fi: Medicina, Ingineria, Economia sau domeniile artistice și juridice. Avem o structură echilibrată și adaptată nevoilor actuale”, a precizat rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. Premieră: Învățământ dual Anul acesta, în premieră, Universitatea din Oradea va introduce forma de învățământ dual, o formă de pregătire practică, derulată în parteneriat cu agenți economici locali și naționali. „Studentul beneficiază de practică în cadrul unei companii și de bursă, oferită de agentul economic, iar la final poate deveni angajat în domeniul pe care l-a studiat. Diploma este echivalentă celei obținute în sistemul clasic de învățământ”, a mai precizat rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. Universitatea din Oradea oferă tinerilor acces echitabil la educație. Fiecare facultate are alocate câte două locuri la studiile de licență și două la master pentru persoanele ce provin din sistemul de protecție socială și cele cu dizabilități. De asemenea, sunt rezervate 30 de locuri bugetate, la licență, și 25 la master pentru candidații de etnie rromă. La licență, pentru absolvenții din mediul rural, Universitatea din Oradea mai oferă un total de 71 de locuri bugetate. Înscrierile se pot face inclusiv online. Și anul acesta admiterea se va desfășura în două sesiuni, de vară și toamnă. Pentru mai multe informații, candidații sunt invitați să acceseze site-ul oficial al Universității din Oradea: www.uoradea.ro, butonul admitere.
În anul școlar 2024 –2025, Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș a implementat proiectul Erasmus+ intitulat „Strategii didactice inovative pentru o educație incluzivă”. Proiectul a inclus două mobilități desfășurate la prestigioasa Școală Platon din Katerini, Grecia. La prima mobilitate, care a avut loc în perioada 5 - 9 mai, au participat 21 de elevi și 8 cadre didactice, iar obiectivul principal al acesteia a fost promovarea incluziunii și înțelegerii interculturale. Elevii
.
Ministrul Educației, Daniel David, a semnat ordinul privind înființarea Programului național pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional. Accent pe profil, gramatică, istorie, geografie; vor fi opt competențe-cheie; descentralizarea deciziei. „Avem acum două variante de planuri-cadru pentru liceu. Varianta standard, aprobată recent, a parcurs un proces lung de consultare și dezbateri, lăsând în mod deliberat o astfel de perioadă lungă pentru a ne asigura
.
Un grup format din 21 de elevi și trei cadre didactice, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, a participat, cu entuziasm, la o mobilitate deosebită, în cadrul proiectului ErasmusĂ, la Școala Internațională Platon din Katerini, Grecia. Elevii bihoreni au fost implicați în multiple activități inovatoare și captivante, desfășurate în cadrul școlii partenere: ateliere de limbi străine; sesiuni interactive de digitalizare; proiecte ecologice și de conștientizare asupra mediului; explorări ale
.
Universitatea din Oradea organizează, în premieră, o școală de vară pentru cadrele didactice, profesori de limba română, din regiunea „separatistă” Găgăuzia a Republicii Moldova. Cursurile se desfășoară în perioada 30 iunie – 4 iulie, fiind organizate de Departamentul de Limba și Literatura Română al Facultății de Litere, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir". Coordonatorii proiectului
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.