Temă politică de mare actualitate pusă în discuție în conferința organizată în Sala Consiliului de Administrație al Universității din Oradea, „Lărgirea Uniunii Europene spre Balcanii de Vest”. Evenimentul științific, desfățurat sub patronajul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării – Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene, și găzduit de Universitatea din Oradea, a fost una dintre activitățile proiectului „Jean Monnet”, cu titlul: „The legitimacy of new regionalism in the European Integration process. From exclusive borders to inclusive frontiers in the Western Balkans”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul „Jean Monnet”, coordonat de conf. univ. dr. Polgár István, din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene, al FIRISPSC. În plenul conferinței internaționale au luat cuvântul: prof. univ dr. Radu Carp, de la Universitatea din București și prof. univ. dr. habil. Mircea Brie, directorul Centrului de Excelență EuroINCLUS, „Jean Monnet” al Universității din Oradea.
Copii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani sunt invitați la o școală de vară specială, în perioada 1-12 iulie. Aceștia vor avea ocazia să afle lucruri interesante despre Iosif Vulcan și despre istoria muzeului care îi poartă numele. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, școala de vară Micii ghizi ai Muzeului Memorial „Iosif Vulcan”, care se
.
Campusul central al Universității din Oradea a fost, joi, 26 iunie, scena unui manifest pașnic, organizat de Uniunea Studenților din România (USR). Aproximativ 50 studenți, de la toate facultățile, au luat atitudine față de propunerea Ministerului Educației de a reduce bugetul alocat burselor cu 1,5 miliarde de lei. Vicepreședinte USR - zona de Vest, Ioana Iova, a declarat că reducerea ar însemna o scădere de aproape 40% a cuantumului minim
.
Studenții Facultății de Arte vor fi azi, 26 iunie, la Casa Darvas – La Roche, protagoniștii unui show de excepție, în care vor fi etalate cele mai bune creații vestimentare. Decorul fastuos al casei Darvas – La Roche va fi scena ineditei prezentări a celor mai bune creații vestimentare realizate de studenții orădeni, din anii I și II de studiu. Pe 26 iunie, începând cu ora 16.30, vor putea fi
.
4.391 de elevi bihoreni au susținut miercuri, 25 iunie, proba la Matematică a Evaluării Naționale. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bihor, 393 de candidați au absentat. Subiectele din acest an au fost apreciate de profesori ca fiind echilibrate, dar cu un nivel de dificultate ridicat pentru nota maximă. Elevii au avut de rezolvat probleme de algebră, geometrie plană și spațială, funcții, dar și exerciții aplicate. La Subiectul III, au fost incluse
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.