La sediul Muzeului Țării Crișurilor se desfășoară, în aceste zile, atelierele de dansuri grecești, cu invitatul special Giorgos Kapsalis, profesor de dans din Salonic, Grecia. Dansurile grecești sunt o parte importantă a culturii elene, având o istorie bogată și variată, exprimând emoții, bucurie și tradiții. Ele sunt adesea dansate la nunți, festivaluri și alte evenimente sociale. Cursul se adresează adulților pasionați de dans și de tradițiile Greciei, atât celor cu experiență în dans, cât și celor fără experiență. Evenimentul are loc săptămânal, la sediul muzeului, fiind organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea. Atelierele se bazează pe dialogul intercultural și cuprind sesiuni practice de dans, prezentări ale costumelor populare, tradiții și obiceiuri. Activitățile sunt organizate și susținute de către Bogdan Anagnastopol, muzeograf la Secția Relații Publice și Expoziții a Muzeului Țării Crișurilor și instructor atestat al Teatrului Național de Dansuri „Dora Stratou” din Atena. Ca o noutate, trei dintre cursuri sunt organizate în prezența lui Giorgos Kapsalis, instructor de dansuri din Salonic. Giorgos susține prezentări ce țin de cultura Greciei și a grupurilor etnice care conviețuiesc în Balcani.
Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal organizează, între 18-20 iulie 2025, cea de a XXXII-a ediție a Târgului Meşterilor Populari din România. venimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Palatul Copiilor Oradea, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea și Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor” și se va desfășura în parcul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, str. Armatei Române, nr.
.
În parcul Muzeului Țării Crișurilor, sâmbătă, 12 iulie, a avut loc proiecția filmului „Moromeții 3”, în prezența regizorului Stere Gulea și a actorilor Alex Călin și Mara Bugarin. Amfitrion a fost managerul instituției muzeale, prof. dr. Gabriel Moisa. Lansat în premieră la TIFF 2024, unde a obținut Premiul Publicului, ultima parte din saga „Moromeții” încheie circular povestea destinului literar și uman al lui Niculae, explorând tensiunile politice, morale și culturale
.
După o perioadă de 10 ani în care proiectul a fost blocat din lipsă de finanțare, Administrația Bazinală de Apă Crișuri anunță reluarea lucrărilor la acumularea nepermanentă Corbești, un proiect esențial pentru protecția împotriva inundațiilor a comunităților din aval. Investiția, în valoare de peste 103 milioane lei cu TVA, finanțată prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), va asigura protecția a aproape 3.000 de locuitori, a gospodăriilor, infrastructurii de
.
Siguranța copiilor este o prioritate și pe timpul vacanței de vară. Polițiștii de la siguranță școlară desfășoară o serie de activități preventive în taberele școlare din județul Bihor. Pe parcursul vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și al reprezentanților Centrului Regional Oradea - Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, desfășoară
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.