Cea mai bine clasată echipă bihoreană din Liga a III-a în ultimele două sezoane şi-a propus să-şi consolideze lotul şi cu jucători cu experienţă, în condiţiile în care media de vârstă a scăzut şi mai mult în această vară. Vizat pentru un transfer este şi Steliano Filip, în vârstă de 31 de ani, care se pregăteşte de marţi cu Crişul Sântandrei. Fost internaţional de juniori şi seniori, cu şapte selecţii la prima reprezentativă, Filip a evoluat ultima dată în Ungaria, la echipa de liga secundă Mezokovesd până la începutul anului trecut. Anterior a mai activat la LPS Banatul, Avicola Buziaș, FC Maramureș, Dinamo, Hajduk Split (Croaţia), Dunărea Călăraşi, Viitorul Constanţa, Larissa (Grecia). Fundaş sau mijocaş de bandă stângă, Steliano Filip a jucat 186 de meciuri în prima ligă a României, marcând 7 goluri. În condiţiile în care în pauza competiţională s-a despărţit de mai mulţi jucători (11), Crişul Sântandrei i-a înregimentat până acum pe Mădălin Popa (32 ani, ex-Liberty, FC Bihor, Minaur Baia Mare, Unirea Ungheni) Iulian Anca Trip (30 ani), revenit de la FC Bihor; Luca Feher ( 20 ani, Olimpia 1921 Satu Mare) şi Luca Mândru, ultimul fiind un junior de perspectivă de la Izvorul Cociuba Mare, în vârstă de 15 ani. Primul meci de verificare pentru echipa antrenată de Gheorghe Ghiţ este programat în 26 iulie, cu CS Oşorhei. Campionatul Ligii a III-a va începe în 29-30 august, cu 96 de echipe repartizate în opt serii. La start se vor afla şi trei formaţiibihorene, Crişul Sântandrei, Lotus Băile Felix şi nou promovata CS Bihorul Beiuş. CS Diosig a retrogradat, dar ar putea continua în eşalonul trei dacă vor exista locuri disponibile.
La final de cantonament, FC Bihor a încheiat la egalitate (1-1) și cu Tiszakecske FC, nou promovată în liga secundă maghiară, după ce înainte cu o zi remizase cu un scor similar cu Mosonmagyaróvári TE, din eșalonul trei din țara vecină. Chirițoiu a avut prima șansă de gol în primul minut, șutând în plasa laterală, dar gazdele au marcat în minutul 6 când, după o centrare de pe dreapta şi
.
Aflată în cantonament în Austria, FC Bihor s-a deplasat în Ungaria, pentru un joc de verificare, cu Mosonmagyaróvári TE, din Liga a III-a, cu care a încheiat nedecis (1-1), după ce şi la pauză scorul era egal (0-0). „Roş-albaştrii” puteau deschide scorul în prima parte, dar Rareş Enceanu (25) a trimis mingea în bara transversală. Repriza a doua a început favorabil bihorenilor, care, la doar trei minute de la reluare
.
Circuitul „Oradea joacă padel” va bifa etapa cu numărul 7, în acest sfârşit de săptămână la Padel Arena Oradea. Sâmbătă, 19 iulie, competiția va începe la ora 9:00 cu Nivelul 2, cu cei mai mulţi participanţi. Tot sâmbătă vor juca şi fetele, de la ora 10:00, iar competitorii de la Nivelul 3 vor intra în concurs începând cu ora 15:00. Duminică, 20 iulie, de la ora 10:00 sunt programate meciuri
.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a stabilit data de disputare a Supercupei Bihorului „Viva”, partidă care va opune campioana Ligii a IV-a, CS Bihorul Beiuş, şi câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, Club Atletic Oradea. Finala va avea loc pe 23 august, de la ora 18.00, pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Partida dintre cele mai bune echipe în sezonul trecut din campionatele organizate de AJF Bihor are parte de o implicare substanţială
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.