Fanii îndrăgitei actrițe Andra Gogan vor putea participa vineri, 18 iulie, la premiera de gală a filmului „Sirenele 3: Legenda coroanei”. Vlogger, cântăreață, actriță și voice-over, Andra Gogan este una dintre cele mai cunoscute figuri din media pentru copii și adolescenți din România. Are milioane de urmăritori pe conturile de Instagram, Facebook, TikTok și pe canalul de Youtube, copiii și adolescenții o urmăresc, fiind un model pentru ei, un rol care generează o mare responsabilitate. Vineri, 18 iulie, începând cu ora 15.00, fanii artistei vor putea participa la premiera de gală a filmului „Sirenele 3: Legenda coroanei”, spectacol ce va avea loc la Cinema Palace - Oradea Shopping City, de la ora 16.00. În cadrul evenimentului de gală, Andra Gogan și regizorul filmului, Răzvan Gogan, vor interacționa cu publicul prezent, vor oferi autografe și vor face poze cu cei prezenți. Tot vineri, 18 iulie, începând cu ora 16.30, fanii Andrei Gogan vor putea participa la premiera de gală a filmului „Sirenele 3: Legenda coroanei”, spectacole ce vor avea loc la Cinema Palace - Lotus Center, de la orele 18.00 și 19.20. Și aici cei doi vor interacționa cu publicul prezent, vor oferi autografe, vor face fotografii cu cei prezenți și vor discuta cu publicul în sală. Biletele pentru premierele de gală au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la casieria cinematografului, de pe site-ul www.cinemapalace.ro sau din aplicatia mobila cinemapalace.app
Una dintre cele mai longevive și influente formații pop‑rock/rock din România va concerta vineri, 25 iulie, începând cu ora 20.00, în parcul Muzeului Țării Crișurilor. Evenimentul, intitulat „Holograf la Muzeu”, face parte din „Conferințele Tipografiei de idei”, organizate în cadrul programului estival „Tipografia de idei | #hailamuzeu”, ediția a III-a, și va avea loc vineri, 25 iulie, începând cu ora 20.00, în parcul Muzeului Țării Crișurilor. Trupa Holograf este una
.
Un atelier autentic de cusut se va desfășura în perioada 4 august - 5 septembrie, de luni până vineri, între orele 11.00 și 13.00, la sediul Centrului de Cultură al Județului Bihor, str. Moscovei nr. 5, Oradea. Atelierul va fi susținut de meșterul popular Florina Sferle, recunoscută în județul Bihor pentru măiestria și grija cu care păstrează viu meșteșugul cusutului tradițional. Participanții vor învăța pas cu pas să croiască și
.
La sediul Muzeului Țării Crișurilor, miercuri, 30 iulie, în intervalul orar 10.00-11.30, se va desfășura atelierul de educație muzeală „Istoria ceaiului”. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, în cadrul programului estival „Tipografia de idei | #hailamuzeu”, ediția a III-a, atelierul de educație muzeală „Istoria ceaiului”. Activitatea este dedicată elevilor din învățământul primar și va cuprinde: discuții interactive despre
.
Peste 120 de meșteri populari din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării vor fi prezenți în perioada 18-20 iulie la Oradea, cu prilejul celei de-a XXXII-a ediții a Târgului Meşterilor Populari din România. Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Palatul Copiilor Oradea, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea și Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.